Refacerea stadionului municipal din Târgoviște este un proiect care nu are niciun fel de viitor, este de părere vicepreședintele Pro România, senatorul Adrian Țuțuianu. El a criticat, într-o conferință de presă, decizia autorităților locale de a interveni asupra stadionului "Eugen Popescu" din centrul municipiului și a apreciat că proiectul noului stadion este unul ratat.

"Stadionul din Târgoviște este un proiect ratat. Îmi pare rău să constat că și decizia Primăriei Târgoviște, aceea de a reface stadionul vechi, este o decizie proastă. Dacă mă întreba cineva, eu aș fi făcut o asociere între Consiliul Județean și Consiliul Municipal  Târgoviște și pe banii celor două unități administrativ teritoriale aș fi început construcția stadionului nou urmând să continui demersurile ca el să fie preluat de Compania Națională de Investiții. Refacerea stadionului din centrul orașului este un proiect care nu are niciun fel de viitor. Acea zonă ar fi trebuit destinată extinderii Curții Domnești, ar fi trebuit să fie o zonă de parcări publice, ar fi trebuit să avem un drum de legătură din zona centrală cu ceea ce se numește drumul sondelor și, în felul acesta, pentru foarte mulți ani de zile, se blochează dezvoltarea în zona centrală a acestui municipiu. Este o decizie greșită, cum dealtfel, intrarea echipei Chindia în Divizia 1 a fost nepregătită de autorități, dovadă că astăzi suntem ciuca tuturor bătăilor, probabil că anul viitor va fi retrogradată. Ca să intri în divizia națională trebuie să ai resurse financiare, stadion, suporteri organizați și echipă cu valoare de divizia națională", a declarat senatorul Pro România.

Stadionul municipal „Eugen Popescu” a intrat într-un proces  de demolare, reconstrucție și reabilitare pe 10 iulie a.c .

Potrivit primarului Cristian Stan, investiția urmează să fie finalizată în circa 10 luni, iar valoarea acesteia se ridică la aproximativ 6 milioane de euro.