Deputatul Pro România, Oana Vlăducă, a adresat, astăzi,o întrebare Ministerul Afacerilor Interne privind situația posturilor de poliție din mediul rural, punctând vulnerabilitățile din sistem.



Domnilor secretari de stat, domnule secretar general MAI,

Contextul recent al dramelor de la Caracal sau Gura Șuții a provocat mai multe întrebări decât răspunsuri. Tragediile respective au fost expuse și trecute prin filtrul emoțional al unei țări întregi. Ca de obicei, în astfel de situații, s-au enunțat enorm de multe probleme și prea puține soluții.

În acest tablou deranjant, o vulnerabilitate a fost considerată situația sistemului în care funcționează astăzi posturile de poliție în mediul rural. Recent, fostul ministru interimar s-a exprimat în sensul reînființării posturilor de poliție în fiecare localitate rurală. Exprimarea este parțială, pentru că aceste posturi există și astăzi.
Problema reală este a modului de funcționare și organizare, cu lucrători ai posturilor care lucrează până la ora 16.00, desprinși de comunitate, cu permanența asigurată de patrule mobile care trebuie să acopere mai multe localități și zeci de kilometri.

Problema de fond este lipsa cronică de personal și absența răspunsului instituțional la nevoile reale de încadrare.

Față de cele prezentate, vă rog, domnilor secretari, să analizați posibilitatea unor măsuri rapide care să corecteze situația actuală, una profund ineficientă în raport cu obiectivele de siguranță în comunitate.

Solicit răspuns scris
Cu deosebită consideraţie,

DEPUTAT OANA SILVIA VLĂDUCĂ