În perioada 17-19 octombrie 2019, se desfăşoară în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO, cea de-a 52-a ediţie a Festivalului Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de aur”. 
Evenimentul este dedicat celebrării prin Romanţă a Patrimoniului poetic naţional şi Anului omagial al satului românesc. Organizatorii sunt preocupați de promovarea Romanţei, ca gen muzical de patrimoniu al culturii naţionale, în vederea înscrierii acesteia în Lista Reprezentativă UNESCO a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanităţii, procedură care se desfăşoară în prezent la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale. 

Vineri, 18 octombrie 2019

  • Concursul de interpretare (partea a II-a) - 9 concurenţi
  • Microrecital Alina Ureche – Premiul I 2018 (Chişinău)

Acompaniază: Orchestra „Dor Românesc”, dirijor Ștefan Cigu
Prezentatori: Miruna Ionescu și Silviu Biriș

 

Pauză – evenimente editoriale și discografice:

  • lansare CD „Târgoviște, romanță nouă”, vol. I și II – Casa de discuri EUROSTAR
  • lansare „Romanța cantabile și muzicală din poezia eminesciană. Antologie” – autor Marian Niță

 

  • Concursul de Creaţie (partea a II-a) – 7 concurenţi

 

  • Premiul I Creaţie 2018 – compozitor Maricel Maxim
    Interpret: Aurel Niamţu
  • Recital „Omagiu satului românesc”
    Constantin Florescu – Trofeul „Crizantema de aur” 1978
  • Recital „Patrimoniul Romanţei”
    Ioana Purcăruș (Dumitrescu) – Trofeul „Crizantema de aur” 1974
    Marius Mitrofan– Premiul al II-lea 1996
  • Recital „Tinereţea Romanţei” susținut de tineri laureați ai festivalului:
    Andrei Cocârlea – Premiul al III-lea și Premiul presei – 2017
    Theodora Manolache – Premiul al II-lea 2018
    Doru Pantazi – Premiul I 2014

Acompaniază Orchestra „Romanța”, dirijor Lucian Vlădescu
Prezentatori: Alexandra Velniciuc și Octavian Ursulescu

 

SEARA A III-A – Sâmbătă, 19 octombrie 2019

  • GALA LAUREAŢILOR
  • partea I: Concursul de Interpretare
    (orchestra „Dor Românesc”, dirijor Ștefan Cigu), prezentatori: Miruna Ionescu și Silviu Biriș
  • partea a II-a: Concursul de Creaţie
    (orchestra „Romanța”, dirijor Lucian Vlădescu), prezentatori: Alexandra Velniciuc și Octavian Ursulescu

 

  • Recital „Patrimoniul romanței”, interpretă Alina Mavrodin Vasiliu - „Romanțe de aur” lansate la concursurile de creație

 

Pauză – evenimente editoriale și discografice:

  • Omagiu Corifeilor Romanței - eveniment realizat cu sprijinul Fundației HENRY MĂLINEANU
  • lansare CD „Sergiu Cioiu – Pur și simplu”

 

  • Concert extraordinar „Comori ale Romanţei”
    Invitați: Matilda Pascal Cojocăriţa, Florin Georgescu, Daniela Vlădescu, Sergiu Cioiu, Paula Seling, Brio Sonores (Chișinău)
  • Recital „Poeme printre romanțe" - susținut de actorul Silviu Biriș și harpista Cristina Munteanu.

Momente poetice între recitalurile invitaților

Acompaniază: Orchestra Dor Românesc, dirijor Ștefan Cigu
Prezentatori: Alexandra Velniciuc și Octavian Ursulescu

 

Director artistic
al Festivalului „Crizantema de Aur”,
Alina Mavrodin Vasiliu

 

 

 

Acompaniază orchestrele „Dor românesc” - dirijor Ștefan Cigu şi „Romanţa” - dirijor Lucian Vlădescu;
Juriul Concursului de Interpretare va fi format din mari interpreţi de romanţă şi din personalităţi ale vieţii muzicale din România şi Republica Moldova. 
Juriul Concursului de Creaţie va fi format din renumiţi compozitori români din România şi Republica Moldova, desemnaţi de UCMR şi UMM. 
Prezentatori: Alexandra Velniciuc şi Octavian Ursulescu;
Miruna Ionescu şi Silviu Biriş.

Co-producător: TVR.
Parteneri media: Radio România; Revista „Actualitatea Muzicală” a UCMR.
Scenografia: Alin Gavrilă.
Producător TVR al evenimentului: Maria Tănase Marin.
Direcţia artistică: Alina Mavrodin Vasiliu, directorul Centrului Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanţei” Târgovişte.
Sponsorii ediţiei a 52-a a Festivalului Naţional de Romanţe „Crizantema de Aur”:
Sponsor oficial: COTNARI;
Sponsori: Fundaţia „Henry Mălineanu”; Eurogas Prescom SRL ; Adelle Style.


Organizatorii acestei ediţii sunt: Primăria şi Consiliul Local Municipal Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte, în colaborare cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, cu Uniunea Muzicienilor din Moldova, în co-producţie cu Televiziunea Română şi în parteneriat cu Radio România.
Evenimentul se desfăşoară la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgovişte. 
Concertele vor începe în fiecare seară la ora 18.00 și vor fi transmise integral în direct de TVR 3 și TVR Craiova, precum și în redifuzare pe TVR Internațional și TVR Moldova.