Alegerea primarilor și președinților de Consilii Județene în două tururi de scrutin, un abuz de putere și o modificare neconstituțională și antidemocratică a Guvernului!, susține președintele executiv interimar al PSD Dambovița, deputata Carmen Holban.

Susțin categoric inițiativa președintelui interimar al Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, de a informa instituțiile europene cu privire la intenția guvernului liberal de modificare a legislației electorale din România. Liderul PSD a atras atenția președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că, cu doar câteva luni înainte de alegerile locale prevăzute în luna mai, forțele politice care guvernează în prezent România doresc să impună modificări structurale, de amploare, asupra sistemul electoral.

„Mai exact, partidele aflate la putere intenționează trecerea de la un singur tur pentru alegerea primarilor și președinților de Consilii Județene, la două tururi. În mod contradictoriu, cei care susțin această modificare intempestivă sunt aceiași decidenți care au stabilit, în 2011, sistemul electoral actual (aplicat pentru prima oară în 2012), ceea ce demonstrează inconsecvența lor și motivația cu totul conjuncturală care stă în spatele intenției de amendare a legislației electorale. Partidele care guvernează în România abuzează astfel de mandatul limitat dat de Parlament și întreprind demersuri care riscă să afecteze încrederea în democrația românească și statul de drept”, susține președintele PSD, Marcel Ciolacu, într-o scrisoare oficială adresată președintei Comisiei Europene.

Salut demersul liderului PSD, deoarece o asemenea schimbare radicală a sistemului de alegeri trebuie să aibă loc în urma unor dezbateri publice, evident în forul legislativ al țări, Parlamentul României. Legislația electorală actuală ar putea fi modificată substanțial eventual pentru următorul ciclu electoral, și în niciun caz nu se va putea aplica procesului electoral din acest an, aflat deja în desfășurare.

PSD se pronunță categoric asupra faptului că forțarea de către Executiv a unor modificări structurale ale sistemului electoral, cu mai puțin de șase luni înaintea alegerilor locale, afectează în mod direct stabilitatea dreptului electoral, și poate favoriza anumite partide în a-și crea condiții avantajoase în competiția electorală.

„Este așadar un abuz de putere evident, care încalcă în mod flagrant Constituția României și standardele de bună practică în materie electorală definite de Comisia de la Veneția și împărtășite de toate statele membre ale Uniunii Europene. Considerăm că operarea unor modificări atât de ample asupra legislației electorale, cu foarte puțin timp înainte de data alegerilor, ar crea un precedent inacceptabil în spațiul Uniunii Europene, cu efecte incalculabile pe termen lung ce ar putea altera în mod ireversibil fundamentele democrației românești și europene”, a mai precizat Marcel Ciolacu, în notificarea adresată președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Nu în ultimul rând, consider că este deosebit de grav și periculos pentru sistemul democratic autohton faptul că Guvernul dorește să modifice legile electorale în același stil dăunător cu care ne-a obișnuit după învestire, respectiv prin angajarea răspunderii. O asemenea procedură este total antidemocratică, deoarece ar anula de facto dezbaterile publice, sociale și parlamentare impuse de un asemenea demers complex pentru buna funcționare a statului de drept din România, spune parlamentarul social-democrat.