COMUNICAT DE PRESĂ

 

Mama este începutul tuturor începuturilor.”

     Grigore Vieru

 

 

Astăzi este ziua în care noi, indiferent de ideile și concepțiile noastre, trebuie să ne oprim și să privim către cele care ne-au făcut ceea ce suntem.

Deși ar trebui să facem acest lucru în fiecare zi din viața noastră, astăzi, 8 Martie, trebuie să spunem “Mulțumesc, mamă!”. Din păcate, uităm să mulțumim femeii de lângă noi, poate prea prinși în vârtejul zilelor noastre.

În niciuna din zilele existenței noastre nu trebuie să uităm cine ne-a crescut, îndrumat, susținut, persoana de care ne este și ne va fi dor chiar dacă suntem tineri sau în vârstă. 

Trebuie să le fim recunoscători MAMELOR și FEMEILOR pentru că, întotdeauna și indiferent de ceea ce facem, inima lor bate alături de a noastră! Trebuie să le mulțumim și să le fim devotați pentru că, oricât am încerca noi, nu putem cuprinde cât cuprinde inima mamei, a femeii.

Avem obligația ca, prin faptele noastre, să le arătăm repectul cuvenit. Avem datoria să oferim tuturor femeilor egalitatea pe care o merită și să le susținem, căci ele țin strânsă în jurul lor FAMILIA.

Trebuie să ne asigurăm că sunt tratate în mod echitabil și egal, suntem obligați să avem grijă să-și poată crește copiii în liniște și siguranță. Avem datoria morală să le asigurăm tuturor servicii medicale bune și accesibile, să ridicăm școli și grădinițe pentru copiii noștri, să creăm locuri de muncă unde să lucreze cu demnitate și să fie răsplătite pe măsură.

Le cerem multe și, câteodată, uităm să oferim înapoi.

 

Astăzi, de 8 MARTIE, vă spunem: Mulțumim și vă prețuim!