"Suntem pregătiți să asigurăm cele mai bune condiții în secțiile de votare de la Pucioasa. Lucrăm foarte serios la tot ceea ce înseamnă circuite în secțiile de votare, asigurarea materialelor necesare procesului electoral. Ne vom descurca așa cum am făcut-o de fiecare dată. Îndemn oamenii să vină la vot, vom face în așa fel încât să se simtă protejați, să vină cu încredere, să nu evite acest vot. Nu poți să lași soarta orașului în mâna altora. Îi aștept pe cetățeni alături de noi! Să nu irosească voturile!", este îndemnul primarului, Constantin Ana.

Totodată, edilul a anunțat, într-o conferință de presă de astăzi, că se bucură de sprijinul contracandidatului de la Pro România.

Vreau să vă comunic faptul că în timp ce eram aici în sală am primit o informație: candidatul Pro România la Pucioasa a anunțat că nu mai vrea să fie sprijinit de electorat și că va vota cu Ana Constantin. Este o surpriză plăcută și pentru mine și îi mulțumesc pentru încrederea acordată și sper ca cetățenii să respecte opțiunea acestuia”, a declarat primarul Constantin Ana.

Candidatul Pro România, Vlad Gheorghe Mircea, a făcut public anunțul de susținere pentru candidatul PSD, Constantin Ana pe contul său de Facebook.

"(...) Eu personal îl aleg pe domnul Constantin Ana, un om a carui activitate am admirat-o intotdeauna, un om care merită încă un mandat pentru lucrurile bune facute cu eforturi mari, pentru tot ceea ce văd că se face în continuare cât si pentru toate proiectele deosebite pe care dumnealui si-a propus sa le ducă până la capat. Am încredere că imi sunteti in asentiment, vă multumesc tuturor si vă asigur de prețuirea mea", a  spus acesta.

 

Material realizat la comanda PSD Dâmbovița

Cod unic mandatar financiar 21200019