PSD a înregistrat, în județul Dâmbovița, un scor de peste 46%, a anunțat președintele organizației, Corneliu Ștefan, în această noapte, într-o conferință de presă, după numărarea a 80% din voturile valabil exprimate.

Potrivit numărătorii paralele efectuate de PSD Dâmbovița, pe locul 2 se situează  PNL  cu 23%, pe locul 3 USR 9%, locul 4 AUR 7%, locul 5 Pro România 5%, iar pe locul 6 PMP cu 4%. 

"Vreau să mulțumesc dâmbovițenilor pentru votul de încredere pe care l-au dat candidaților PSD, mulțumesc tuturor românilor, PSD a câștigat alegerile și la nivel național și în Dâmbovița. 6 decembrie a fost o zi istorică, așa cum am promis în care PSD Dâmbovița a încununat un an de victorii. Mulțumesc colegilor mei din PSD Dâmbovița, primarilor, consilierilor locali și județeni, parlamentarilor. Împreună cu echipa PSD Dâmbovița vrem să ducem la bun sfârșit toate proiectele pe care le-am asumat  în fața dâmbovițenilor", a declarat Corneliu Ștefan.

"În final, așa cum ar spune colegii noștri galbeni de supărare și colegii și prietenii dumnealor, noi, astăzi, la Dâmbovița, chiar ne putem lăuda că am reușit prin noi înșine. Dumnezeu să ne dea gândul cel bun, vom rămâne cea mai puternică echipă, am avut cei mai buni candidați și pentru Senat și pentru Camera Deputaților și, cu siguranță, vom avea cea mai puternică 4 ani de zile pentru proiectele din fiecare comunitate locală", a mai transmis liderul.

Scorul obținut la alegerile parlamentare de duminică, 6 decembrie, plasează PSD Dâmbovița pe locul trei în ierarhia națională a partidului.