Președintele Academiei Române, profesor universitar doctor Ioan-Aurel Pop a primit, astăzi,  titlul de Doctor Honoris Causa, într-o ceremonie organizată de către Universitatea „Valahia” din Târgoviște.

Ioan Aurel Pop este personalitate importantă a istoriografiei românești contemporane, iar recunoașterea meritelor academicianului vine ca urmare a vastei sale activități științifice materializate prin publicarea a peste 50 de cărți și 300 de studii, articole, recenzii, rapoarte și cronici apărute în volume și reviste de specialitate.
 
Vizita academicianului a fost un bun prilej pentru președintelui CJ Dâmbovița de a relua discuțiile legate de ruinele Conacului Văcărești, acesta aflându-se în patrimoniul Academiei Române.
"Pe această cale, am stabilit, de comun acord, ca instituțiile pe care le conducem să demareze procedurile necesare punerii în valoare a domeniului Văcărești din localitatea dâmbovițeană cu același nume. Un alt subiect pe care l-am discutat cu domnul Ioan-Aurel Pop a fost și stațiunea de interes național Peștera-Padina, sfaturile, încurajările și sprijinul domniei sale fiind mai mult decât binevenite.
Îi mulțumesc domnului acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop pentru vizita făcută și îl asigur, încă o dată, de toată considerația mea.
Nu în ultimul rând, toate gândurile mele bune se îndreaptă către toți cei datorită cărora, pe 01.06.1992, se înființa Universitatea "Valahia" din Târgoviște.
Le urez "La Mulți Ani" tuturor celor care, de-a lungul istoriei de 29 de ani de învățământ superior dâmbovițean, au predat sau au urmat cursurile Universității "Valahia" din Târgoviște. VIVAT, CRESCAT, FLOREAT!", a spus Corneliu Ștefan.