O acțiune de protest a unor angajați ai Direcției de Asistență Socială Târgoviște a primit o replică dură din partea primarului Cristian Stan. Aproximativ 80 de salariați ai DAS au reclamat, în fața Primăriei Târgoviște, faptul că le-au fost tăiate sporurile, în urma ultimului buletin de expertiză emis de către Direcția de Sănătate Publică.

Protestul a fost organizat prin intermediul Sindicatului "Valahia". Câteva declarații de la acțiunea de protest:

"Vrem să vedem cât de mult empatizează domnul primar și consilierii locali cu problemele noastre. Asistența socială a fost ridiculizată de politicieni, asociată cu cerșetoria (...) Dacă vor restructurare, să pot să o facă, dar să nu se atingă de colegii noștri asistenți sociali. Avem abuzuri în DAS și cred că domnul primar  le cunoaște și trebuie să ia și măsuri (...) De ieri și până azi sună telefoanele la asistenții personali ca să li se spună să nu vină la protest. O rușine pentru DAS și pentru municipalitate".

Reacția primarului care a coborât în fața protestatarilor a fost una acidă.

"Sunt un primar cu capul pe umeri și treaba mea este să gestionez cu responsabilitate și în  respectul legii sarcinile financiare ale instituției. NU pot să fiu de acord cu sporuri salariale care nu se justifică! Nu pot să dau sporuri de 15% pentru cineva care spune că e supus apariției oboselii și surmenajului ceea ce duce la apatie, plictiseală, moleșeală! Cum??? Ăsta e factor de risc??? Că un angajat se plictisește? Nu vreau să fiu dur în cuvinte, dar nu cred că oameni care muncesc cinstit în orașul ăsta pot concepe așa ceva".

"Pentru un spor de până la 15% trebuie să se constate existența a cel puțin 4 factori de risc. În buletinul de determinare prin expertizare emis de DSP Dâmbovița există un singur factor de risc. Drept pentru care, NU, eu NU pot să fiu de acord cu acordarea unor sporuri fără noimă. Nu mă lasă legea, nu mă lasă bunul simț. Și încă ceva: în zece ani de zile (2011-2021) nu au existat boli profesionale sau accidente la locul de muncă la personalul Direcției de Asistență Socială".