Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE), își desfășoară lucrările, pe parcursul acestei săptămâni, în format hibrid, la Strasbourg și online, în cadrul celei de-a patra părți a sesiunii sale ordinare.
Senatul României este reprezentat la sesiunea de toamnă a APCE de senatorii Titus Corlățean, Viorel-Riceard Badea și Elena-Simona Spătaru, membri ai Delegației Parlamentului României la APCE.  


Ordinea de zi a sesiunii cuprinde dezbateri pe următoarele teme: activitatea Biroului şi a Comisiei Permanente ale APCE; observarea alegerilor parlamentare anticipate din Armenia  (20 iunie 2021), Bulgaria (11 iulie 2021) și Republica Moldova (11 iulie 2021); consecințele umanitare ale conflictului dintre Armenia și Azerbaidjan; inegalitățile socio-economice în Europa: necesitatea restaurării încrederii sociale prin întărirea drepturilor sociale; reprezentarea de gen în cadrul Adunării Parlamentare; intensificarea combaterii așa-ziselor crime săvârșite din onoare; consacrarea dreptului la un mediu sănătos: nevoia unei acțiuni întărite a Consiliului Europei; o democrație mai participativă pentru combaterea schimbărilor climatice; abordarea aspectelor referitoare la răspunderea penală și civilă în contextul schimbărilor climatice; criza climatică și statul de drept; lupta împotriva inegalităților din perspectiva dreptului la un mediu sigur, sănătos și curat; clima și migrația; politicile de cercetare și protecția mediului; linii directoare privind sfera imunităților parlamentare ale membrilor Adunării Parlamentare.  
Luni, 27 septembrie 2021, Adunarea a decis, la propunerea Biroului APCE, organizarea a trei dezbateri în procedură de urgență: cel de-al doilea Protocol Adițional la Convenția privind criminalitatea informatică pe tema cooperării întărite și a divulgării de probe electronice; situația din Afganistan: consecințele pentru Europa și pentru regiune; o presiune crescută la granițele Letoniei, Lituaniei și Poloniei cu Belarusul, precum și a două dezbateri de actualitate: Balcanii de Vest între provocări democratice și aspirațiile europene: rolul Consiliului Europei, respectiv persecuția politică a Rusiei asupra popoarelor indigene din Crimeea.
De asemenea, luni, 27 septembrie a.c., Rik Daems, președintele APCE, a decernat Mariei Kalesnikova, militantă și lider al opoziției din Belarus, condamnată la închisoare de către autoritățile de la Minsk pentru activitatea sa politică, Premiul pentru Drepturile Omului Vaclav Havel, care recompensează acțiunile excepționale ale societății civile în sprijinul drepturilor omului.

 


În plenul Adunării se vor adresa membrilor APCE și vor răspunde întrebărilor  acestora: Péter Szijjártó, ministrul ungar al afacerilor externe și comerțului, președintele Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei, Marija Pejčinović Burić, secretarul general al Consiliului Europei, Stella Kyriakides, comisarul european pentru sănătate și siguranță alimentară și Nikola Dimitrov, viceprim-ministru al Macedoniei de Nord pentru afaceri europene.
 
Totodată, în cadrul sesiunii este programat un eveniment special la nivel înalt cu tema: Mediul și drepturile omului: dreptul la un mediu sigur, sănătos și durabil. 
Membrii Adunării vor alege, în baza competenței conferite de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, judecătorii la Curtea Europeană a Drepturilor Omului din partea Republicii Moldova, Federației Ruse și Republicii Cehe.