Compania de Apă Târgoviște-Dâmbovița S.A. a semnat contractul de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene pentru implementarea proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Dâmbovița. 
Contractul ce se va derula are o valoare de 2.225.573.245,96 lei inclusiv TVA (449.874.319 EURO).

Se vor realiza investiții de reabilitare, extindere și înființare rețele de alimentare cu apă și canalizare în următoarele UAT-uri : Târgoviște, Moreni, Fieni, Pucioasa, Răcari, Aninoasa, Băleni, Brănești, Braniștea, Buciumeni, Bucșani, Butimanu, Ciocănești, Cobia, Conțești, Corbii Mari, Dragodana, Dragomirești, Finta, Glodeni, Gura Foii, Gura Ocniței, Hulubești, Iedera, Lucieni, Ludești, Lungulețu, Malu cu Flori, Mănești, Mătăsaru, Mogoșani, Moroeni, Morteni, Niculești, Nucet, Ocnița, Odobești, Perșinari, Petrești, Pietroșița, Potlogi, Produlești, Răzvad, Șotânga, Tătărani, Ulmi, Văcărești, Valea Lungă, Vișina, Vulcana Băi, Vulcana Pandele și Consiliul Județean Dâmbovița (52 UAT-uri), la care se adaugă UAT-urile Găești, Titu, Slobozia Moară, Crângurile, Sălcioara, Valea Mare, Răscăeți, Doicești, Dobra în care se fac investiții complementare.

Principalele investiții în sectorul de alimentare cu apă sunt :
- Rețea de distribuție apă potabilă (nouă) – 300,5 km și reabilitată 59,9 km;
- Extinderea și reabilitarea conductelor de aducțiune – 198 km;
- Construirea de stații de tratare – 8 buc;
- Reabilitare rezervoare de înmagazinare – 11 buc ;
- Construirea de rezervoare de înmagazinare apă potabilă – 17 buc.

Principalele investiții în sectorul epurării apelor uzate sunt :
- Înființare și extindere rețea de canalizare – 448 km ;
- Conductă colector transfer / refulare sub presiune – 133 km;
- Stații noi de epurare – 2 buc ;
- Extinderi stații de epurare – 7 buc.
Proiectul mai prevede realizarea unui dispecerat regional SCADA și a 18 dispecerate locale.