Ultimele 12 autobuze Mercedes Benz Citaro Hibrid au ajuns la Târgoviște și intră, de astăzi,  în patrimoniul municipiului. 

La acest moment, sunt 40 de autobuze care asigură transportul public în municipiu. Acestea oferă condiții moderne și, mai mult decât atât, pentru siguranța sanitară a cetățenilor, în contextul pandemiei, beneficiază și de filtru antiviral.

"Marcăm o nouă etapă a ceea ce înseamnă proiectul de modernizare a transportului public târgoviștean. Cred că avem unul dintre cele mai moderne sisteme de transport public local din România. Aeasta reprezintă numai o etapă de parcurs pentru că proiectul de modernizare a transportului public local continuă, spre exemplu, cu lucrările de la noua autobază și noua stație de capăt de la Calea Ialomiței. De asemenea, vor mai fi construite încă două stații de capăt la periferia municipiului, vom avea și sistemul de ticketing și tot ceea ce înseamnă un transport public foarte, foarte modern. Există și zona de reabilitare a infrastructurii, a coridoarelor de transport în comun... De asemenea, stațiile de călători vor fi modernizate, urmând ca, probabil cel târziu luna viitoare, să avem și primele 4, 5 stații noi independente energetic de călători de natură să completeze acest proiect deosebit de important în valoare de aproximativ 163 de milioane de lei", a precizat primarul Cristian Stan.

Transformarea integrală a transportului public în municipiu continuă și cu alte proiecte. Edilul a anunțat că, pe Programul Operațional Regional următor, unul dintre proiectele pregătite de municipalitate pe zona de mobilitate urbană. Este vorba despre realizarea unei zone urbane funcționale astfel încât și unitățile administrativ-teritoriale din jurul Târgoviștei să poată beneficia de mijloace de transport în comun moderne.

"Totodată, vor fi achiziționate microbuze electrice speciale pentru transportul elevilor în municipiul Târgoviște", a mai explicat Cristian Stan.