Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Corneliu Ștefan a  transmis, luni, 13 decembrie,  către Ministerul Transporturilor propunerile care privesc dezvoltarea și modernizarea infrastructurii rutiere existente, dar și construirea de noi drumuri noi în județul Dâmbovița.

 "Ministerul Transporturilor a supus dezbaterii publice Planul Investițional de transport al României pentru perioada 2020-2030, iar eu am considerat că este neapărat necesar ca, în acest plan, să fie incluse și investiții în drumurile din județul nostru, fie că vorbim de drumuri naționale, drumuri expres, drumuri județene, fie că vorbim de construirea de la zero a variantelor de ocolire a municipiului Târgoviște sau a celoralte orașe dâmbovițene", spune Corneliu Ștefan.
 Pe lista cu propunerile transmise pentru județul Dâmbovița se regăsesc următoarele proiecte:
 -Introducerea Municipiului Târgoviște în rețeaua primară de transport, având în vedere că Zona Urbană Funcțională a reședinței de județ depășește 150.000 de locuitori. Ca atare, am cerut redefinirea criteriului de conectivitate astfel încât acesta să vizeze Zonele Urbane Funcționale.
- Respectarea Master Planului General de Transport al României, aprobat în 2016, astfel încât DN71 să figureze în Planul Investițional ca drum de conectivitate socio-economică pe întreaga sa lungime, de la Bâldana la Sinaia, dar și identificarea distinctă a acestuia pe hartă. În consecință, acest lucru necesită și reintroducerea lărgirii la 4 benzi a DN71 pe sectorul Bâldana – Târgoviște.
 -Traseul Drumul Expres București – Târgoviște să figureze, distinct, ca rută de tranzit rapid a actualelor drumuri naționale din zonă.
 -Drumul de legătură a DX Găești-Ploiești cu DN71, la nord de Târgoviște, pentru completarea variantei de ocolire a municipiului reședință de județ și identificare acestuia cu titlul VO Târgoviste, profil 2+2, așa cum se află prevăzut în studiul de prefezabilitate al Consiliului Judetean Dâmbovița, studiu avizat la CNAIR.
 -Varianta de ocolire a orașului Pucioasa să includă și VO Fieni, profil 2+2, așa cum a fost avizat, în principiu, la CNAIR, dar așa cum se află prevăzut în studiul de prefezabilitate al Consiliul Judetean Dâmbovița.
 -Drumul de legătură a DN7 cu DN61 la sud de Găești pentru completarea variantei de ocolire a orașului și identificarea acestuia cu denumirea VO Găești, profil 1+1, așa cum se află prevăzut în studiul de prefezabilitate al Consiliului Judetean Dâmbovița avizat la CNAIR.
 -Includerea în Planul Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport a variantelor de ocolire pentru orașele Răcari și Titu și includerea acestora la categoria de drumuri ocolitoare regionale.
 -Modernizarea A1 – Titu – Bâldana – DX9, dar cu modificarea profilului de la 1+1 la profil 2+2 așa cum este în curs de contractare la CNAIR.