La Reședința Eparhială din Târgoviște, a avut loc, sub președinția Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, luni, 13 decembrie 2021, întrunirea Consiliului Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei.

Ședința de lucru a avut ca obiectiv principal emiterea Deciziei de convocare a Adunărilor Parohiale Electorale și aprobarea comunicării acesteia la parohii în vederea organizării alegerilor pentru organismele deliberative și executive la parohiile din Biserica Ortodoxă Română pentru perioada 2022-2026.

Cu această ocazie, au fost validate alegerile desfășurate la câteva parohii din Eparhie, din cauza vacantării unor locuri în cadrul consiliilor parohiale. Apoi, Părintele Vicar Eparhial și Părinții Consilieri au prezentat Consiliului Eparhial aspecte generale ale activității sectoarelor eparhiale, din care amintim:

a) -numirea a 16 teologi în posturile de preot vacante, realizarea a 33 de transferări de personal clerical și pensionarea a 12 preoți;

b) – târnosirea a 3 noi locașuri de cult, punerea pietrei de temelie pentru o nouă biserică și resfințirea primei biserici istorice, complet restaurate, din Municpiul Târgoviște;

c) – tipărirea volumelor: Sfântul Ianache Văcărescu – mărturisitor al credinței străbune dimpreună cu Sfinții Martiri BrâncoveniVoievodul Radu cel Mare – sprijinitor al Ortodoxiei, promotor al culturii și al tiparului și Voievodul Mihai Viteazul – apărător și mărturisitor al credinței strămoșești, precum și a broșurilor misionare intitulate: Sfânta Liturghie – centrul vieții pastoral-misionare ortodoxe și Înaintașii noștri-modele de viață și de credință. Pomenirea celor adormiți – datorie spirituală și familială.

d)- acordarea unui număr de 20 Burse de Excelență „Sf. Ier. Nifon” , în valoare de 52.000 lei, în acest an școlar.

e) – difuzarea a 298 de știri în presa locală și națională;

f) -distribuirea a 35.000 de porții de mâncare, în valoare totală de 300.000 lei, prin intermediul Cantinei sociale a Arhiepiscopiei Târgoviștei „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Municipiul Târgoviște.

g) -derularea de proiecte sociale pentru sprijinirea celor afectați de pandemia cu virusul Sars-CoV 2, în valoare totală de 227.000 lei, pentru un număr de 3.221 de persoane.

h) -derularea campaniei „Donează sânge, salvează o viață”, la care au participat 379 de persoane, preoți, angajați neclericali și voluntari de la parohii, ce au donat 172 litri de sânge.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI