Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa recomandă părinţilor să-și vaccineze copii anti-rujeolă  cât mai curând posibil.

COMUNICAT DE PRESĂ 

 

“Fiecare copil merită o şansă la viaţa sănătoasă, iar vaccinarea reprezintă un pas esenţial pentru atingerea acestui obiectiv’, atrage atenţia Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

Vaccinarea reprezintă una din cele mai sigure şi mai eficiente măsuri de prevenţie a unor boli infecto-contagioase, cu un impact negativ major asupra sănătăţii publice. Menţinerea unei acoperiri vaccinale optimale este o prioritate pentru Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa. Respectarea Schemei naţionale de vaccinare este esenţială pentru a se asigura cea mai bună protecţie posibilă împotriva bolilor prevenibile prin vaccinare. Dacă unele dintre afecţiuni pot fi periculoase atunci când apar în primele luni de viaţă, exemplu tusea convulsivă, rujeola, tetanosul şi difteria pot fi fatale la orice vârstă. În cazul în care vaccinarea nu s-a făcut la momentul recomandat, pentru a obţine protecţia împotriva acestor boli, este importantă recuperarea vaccinală.

În contextul creşterii considerabile a numărului de îmbolnăviri ca urmare a bolilor infecţioase pediatrice, la care se adaugă rata din ce în ce mai scăzută a acoperirii vaccinale în Romania, specialiştii atenţionează populaţia asupra implicaţiilor care pot apărea. Rujeola duce deseori la complicaţii grave şi chiar la deces. Doar vaccinarea protejează copilul împotriva rujeolei şi a complicaţiilor sale.

În judeţul Dâmboviţa, în intervalul ianuarie-noiembrie 2017 au fost confirmate 151 de cazuri de rujeola şi din fericire, nici un deces. Direcţia de Sănătate Publică Dâmboviţa dispune de stocuri suficiente de vaccin şi recomandă părinţilor să ia legătura cu medicii de familie pentru a se programa la vaccinare cât mai curând posibil.

Doar vaccinarea protejează copilul împotriva rujeolei şi a complicaţiilor sale.

 

 

 

DIRECTOR EXECUTIV, Dr. Sorin STOICA

PURTATOR DE CUVÂNT,

 Cons. Marinela POPA