COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

Luni, 11 decembrie 2017, Societatea Antreprenorială Studențească Valahia din Târgoviște (SASVT) a participat la workshop-ul „Societatea Antreprenorială Studențească - Motor de Dezvoltare a Competențelor Antreprenoriale ale Studenților și Absolvenților Universității (SAS-UPG)” organizat de Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești.

SASVT a fost reprezentată de președintele Dorin Iancu, asistent universitar la Facultatea de Științe Economice - Universitatea „Valahia” din Târgoviște și antreprenorul S.C. FLEGO COM S.R.L. Târgoviște.

Evenimentul a avut drept temă de discuție modul în care studenții, cât și proaspeții absolvenți, pot fi mai aproape de mediul antreprenorial, atât prin accesarea unor fonduri de finanțare externă, dar și prin participarea la cursuri de formare profesională în vederea dezvoltării carierei lor de antreprenori.

 

 

BIROUL IMAGINE ȘI COMUNICARE