Președintele PSD, Marcel Ciolacu a anunțat că, pe 17 august, Partidul Social Democrat va depune moţiune de cenzură. În susținerea acestui demers se alătură și parlamentarii Pro România. Senatorul Adrian Țuțuianu a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că parlamentarii partidului vor vota moțiunea de cenzură împotriva guvernului pe care o va depune PSD în Parlament săptămâna viitoare.

Liderul Pro România a dat asigurări că toți parlamentarii Pro România vor fi în sală la momentul votului moțiunii.

Dacă Partidul Social Democrat va depune o moțiune de cenzură, noi vom vota această moțiune de cenzură. Nu am fost solicitați să o semnăm, dar nu cred că asta este important. Noi credem că actuala guvernare și-a arătat pe deplin limitele și că această moțiune de cenzură trebuia depusă de foarte multă vreme, și am susținut repetat în cadrul conferințelor de presă, a susținut și Victor Ponta în cadrul intervențiilor din presa centrală, necesitatea de a susține o moțiune de cenzură împotriva unui guvern care riscă pe de-o parte sănătatea românilor, iar pe de altă parte, dincolo de efectele, să zicem, obiective ale epidemiei de COVID, a prăbușit economia națională. Deci vom fi toți prezenți în sală la momentul când se va vota această moțiune de cenzură”, a declarat Adrian Țuțuianu.