Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, au efectuat, vineri dimineaţă, 85 de percheziţii domiciliare la adrese de pe raza judeţelor Vaslui, Suceava, Neamţ, Iaşi, Bacău, Constanţa şi Dâmboviţa.

Potrivit unui comunicat de presă remis de IPJ Vaslui, în cauza în care au fost dispuse percheziţiile domiciliare se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă calificată, conform Agerpres.

 

"Astăzi, 11 decembrie, peste 200 de poliţişti, 100 de jandarmi şi 40 de luptători de acţiuni speciale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pun în aplicare 85 de mandate de percheziţie domiciliară pe raza judeţelor Vaslui, Suceava, Neamţ, Iaşi, Bacău, Constanţa şi Dâmboviţa. Ancheta este în curs de desfăşurare, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui urmând a efectua cercetări în vederea stabilirii şi probării întregii activităţi infracţionale a tuturor persoanelor implicate", precizează sursa citată.

Acţiunea se desfăşoară cu sprijinul Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Iaşi, Neamţ, Bacău, Vrancea, Galaţi, Constanţa şi Dâmboviţa, al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Vaslui şi ai Grupării Mobile de Jandarmi Bacău, precum şi al Serviciilor pentru Acţiuni Speciale din judeţele menţionate.