Partidul Social Democrat  este felicitat pentru victoria sa în alegerile parlamentare din 6 decembrie de Organizaţia internaţională a socialiştilor. Mai mult decât atât, Internaționala Socialistă sprijină eforturile PSD de a forma următorul guvern al României în conformitate cu voința exprimată democratic și practicile constituționale ale țării.

Rezultatul obținut la alegerile generale reconfirmă PSD ca cel mai mare partid din Parlamentul României.

"Am discutat și obținut sprijinul Președintelui Internaționalei Socialiste, George A. Papandreou, pentru PSD și pentru  respectarea procesului democratic și al rezultatului alegerilor din Romania"!, a anunțat vicepreședintele Partidului Social Democrat, senatorul Titus Corlățean.

"În conformitate cu normele și practicile constituționale din România, partidului ar fi trebuit să i se ofere posibilitatea de a numi un prim-ministru și de a încerca să formeze un guvern", se arată în comunicatul de presă transmis de socialiști. Totodată, aceștia lansează un apel către preşedintele Klaus Iohannis căruia îi solicită să rămână imparțial, conform Constituției României, să respecte rezultatul alegerilor, permițând PSD să numească un prim-ministru, în loc să impună candidatul la alegerea sa.

Socialiștii arată că procesul de alegere a următorului guvern al țării trebuie realizat prin negocieri libere între părțile alese în Parlament și fără interferențe din partea președinției.

"Ne așteptăm ca aceste norme democratice să fie respectate. Internaționala socialistă își exprimă solidaritatea cu PSD și cu președintele său, Marcel Ciolacu, în timp ce încearcă să construiască un viitor mai bun pentru toți românii și susține eforturile partidului de a forma următorul guvern al României în conformitate cu voința exprimată democratic a poporului și practicile constituționale ale țării", se mai arată în comunicatul socialiştilor.

Scrisoarea socialiștilor poate fi citită aici https://mailchi.mp/socialistinternational/si-calls-for-respect-of-the-democratic-process-and-election-results-in-romania?e=3ff9fcb105&fbclid=IwAR1L9QdwSv-Y_8kIyBIoyU2x4e3Nmqoo_Mpib5TdArEEulbmVtIHsy3gz-k