Investiții finalizate de peste 320.000.000 lei, care au schimbat definitiv imaginea municipiului reședință de județ. Șoseaua de centură, Cinematograful ”Independența”, 40 de autobuze noi, Mercedes Benz Citaro-Hybrid, Școala Gimnazială ”Mihai Viteazul”, Creșa nr. 13, Creșa nr. 16, Piața Revoluției, Parcul Mitropoliei, Parcul de la ”UM Gara”, strada ” Neagoe Basarab”, Șoseaua Găești, reprezintă numai câteva dintre reperele unui an dificil pentru administrația locală târgovișteană.

"A fost o perioadă complicată, cu provocări pe care nu le cunoașteam, care au apelat la cele mai puternice însușiri ale noastre. Cumva, am știut să fim mai curajoși, mai milostivi, mai demni. Mai buni.
Am depășit multe greutăți și în plan administrativ, pentru că am înțeles să fim o echipă și să facem front comun.
Anul 2021 este un an care cu greu poate fi egalat", a declarat marți, într-o conferință de presă, primarul municipiului Târgoviște Cristian Stan.   El a dat asigurări că va continua efortul ca, "în orașul nostru, să ne simțim #acasă".
"Sărbătoarea ”Nașterii Domnului” să vă găsească împăcați cu voi înșivă, prieteni. E cel mai frumos cadou pe care-l puteți primi", a mai transmis primarul.