DECLARAȚIE POLITICĂ
ROLUL FEMEII ÎN SOCIETATE, ÎNTRE MUNCĂ ASIDUĂ ȘI DEDICARE
Stimați colegi,
Doamnelor și domnilor,
Ne-am obișnuit să vorbim despre rolul femeii în societate, recunoscându-i cu această ocazie, meritele, în preajma zilei de 8 Martie, atunci când sărbătorim Ziua Internațională a Femeii. Cred, însă, că rolul complex pe care îl are femeia în viața de zi cu zi, în familie și în toate domeniile de activitate, efortul pe care îl depune clipă de clipă, precum și rezultatele extraordinare care se văd la fiecare pas și care i se datorează, ne determină să accentuăm în orice moment contribuția pe care o are femeia în dezvoltarea societății și să evidențiem acest aspect nu numai cu prilejul unor zile de sărbătoare.
Răsfoind filele istoriei, mergând nu cu foarte mult timp în urmă pe firul evenimentelor consemnate de aceasta, înțelegem că emanciparea femeii este o unitate de măsură a societății. În trecut, lipsa drepturilor politice a afectat în primul rând femeile. Schimbarea fundamentală a condiției femeii, recunoașterea drepturilor cetățenești ale acesteia, de a alege și de a fi aleasă, precum și recunoașterea capacității de a profesa în domenii în care activau doar bărbații, au condus la așezarea societății pe drumul ireversibil al dezvoltării. De altfel, dacă este să facem recurs la istorie, putem vedea, că femeile au scris pagini importante în drumul lung și anevoios parcurs de umanitate, fiind repere luminoase de curaj și determinare în atingerea unui ideal.
România se poate lăuda cu femei considerate a fi personalități emblematice care și-au pus amprenta pe epoca în care au trăit, arătând că talentul sau curajul pot fi și de genul feminin. Fie că și-au riscat viața pe front ori s-au numărat printre pionierii aviației, fie că și-au pus semnătura pe lucrări de literatură și artă sau au obținut rezultate remarcabile în domeniul științei, cercetării sau educației, fie că au încântat publicul prin roluri memorabile de film și teatru, ori au rămas nemuritoare prin ariile sau cântecele interpretate, fie că au atins perfecțiunea în sport sau au arătat lumii portretul frumos și demn al țărăncii române, femeia a lăsat o moștenire importantă pentru societatea românească de astăzi și de mâine.
Doamnelor și domnilor,
Femeia din România a traversat multe momente dificile de-a lungul timpului. Dacă este să invocăm perioada comunismului, întâlnim multe situații în care femeile erau constrânse să respecte norme care îi îngrădeau libertatea de decizie. Imaginile anilor '80 nu au reuşit să ascundă anumite realităţi din viaţa femeii din acea perioadă, când nu e identificată niciodată ca individ, ci doar ca ideal, fiind totodată şi victima politicilor socialiste. Cu toate acestea, femeile nu au abdicat niciodată de la misiunea lor, au muncit cot la cot cu bărbații, fără să nesocotească rolul important pe care l-au avut și îl au în familie. În acea perioadă, s-au remarcat multe femei curajoase, care au militat pentru drepturile românilor, pentru libertate și democrație, asumându-și deschis toate riscurile. Iar multe dintre acestea au avut de suferit din cauza măsurilor de oprimare ale regimului comunist.
Chiar dacă acum, femeia modernă beneficiază de drepturile și libertățile cetățenești, care i se cuvin, mai trebuie făcuți pași pentru a i se asigura femeii climatul de siguranță de care are nevoie în familie și în societate. Nu putem uita că un număr mare de femei sunt victime ale violenței domestice, pierind ucise de partenerii de viață. Aflăm tot mai des despre femei care au fost omorâte din răzbunare sau din gelozie. De asemenea, aflam că încă de la cele mai fragede vârste, multe cad pradă abuzurilor de tot felul, ori pică în capcana rețelelor din toată lumea ale traficanților de carne vie. De aceea, măsurile de protecție a femeilor trebuie să fie ferme și să fie puse cu strictețe în aplicare. Iar măsurile pentru asigurarea unui climat de siguranță, ocrotire și stabilitate pentru femeia mamă sau soție ori pentru femeia care are un loc de muncă trebuie să continue, prin reglementări clare și coerente, cerute de situații concrete.
Este adevărat, rolul primordial cu care a fost înzestrată femeia este maternitatea, la care se adaugă responsabilitatea pentru echilibrul familiei și educația copiilor. Numai că femeia a demonstrate că are forța și inteligența de a face performanță în toate domeniile de activitate, putând fi un lider incontestabil, un profesionist serios și un coechipier de nădejde. În știință sau artă, pe ogor sau în fabrică, în teatrele de operații militare sau în misiuni diplomatice, în familie sau în expediții temerare, femeia reușește, prin muncă și echilibru, să obțină întotdeauna rezultate care merită admirația tuturor. Și, dincolo de toate, femeia modernă demonstrează în fiecare zi că are mai multe misiuni și le poate duce cu succes la îndeplinire. Din păcate, în multe țări de pe glob, femeile sunt private de dreptul de a-și spune cuvântul, fiind considerate inferioare bărbatului, prin urmare, sunt privite ca o anexă a acestuia.
Este greu de prins în teorii și definiții și orice încercare de a o caracteriza în câțiva termeni ar fi o nereușită. Cu toate acestea, știm că femeia din mediul urban sau rural constituie punctul de sprijin pentru casă și pentru întreg edificiul social și merită respect și ocrotire pentru ceea ce este și pentru ceea ce realizează.
Deputat PSD de Dâmbovița
Oana – Silvia VLĂDUCĂ