O majoritate PSD în administraţia publică locală ţine România subdezvoltată, din punct de vedere al programelor ce ţin de modernizarea infrastructurii şi administraţiei, sunt de părere reprezentanții Partidului Mișcarea Populară Dâmbovița.

COMUNICAT DE PRESĂ

 

Eugen Tomac Presedintele executiv al PMP consideră că „pentru a trimite PSD-ul în Opoziţie, toate partidele anti-PSD vor trebui să-şi dea mâna la alegerile locale, în cazul în care nu revenim la alegerea primarului în două tururi. O majoritate PSD în administraţia publică locală ţine România subdezvoltată, din punct de vedere al programelor ce ţin de modernizarea infrastructurii şi administraţiei. Tocmai de aceea, partidul nostru a şi lansat o campanie naţională, prin care cerem sprijin populaţiei să ne susţină în demersul de a reveni la alegerea primarului în două tururi şi vrem să strângem un milion de semnături (...). În cazul în care nu revenim la două tururi, suntem obligaţi să discutăm pentru crearea unui front comun anti-PSD la alegerile locale”.

În opinia sa, participarea pe liste comune poate fi discutată, dar cu o condiţie: „E o chestiune care poate fi discutată, fie că vorbim de liste comune, fie că vorbim doar de candidat comun pentru funcţia de primar, pentru că practic, bătălia se va da în logica de al doilea tur de altă dată. Şi atunci se vor face sondaje, se va vedea care candidat stă cel mai bine în sondaje şi partidele care vor în mod real să trimită PSD în administraţia publică locală în Opoziţie să-şi dea mâna, astfel încât să-l susţină pe cel mai bun, nu impus de un partid sau altul, în funcţie de numărul de parlamentari pe care-i are”.

Presedintele PMP – Filiala Dambovita Liliana Nitu cheamă toti membrii UNPR, PNL, USR din Dâmbovița să se alăture demersului PMP de strângere de semnături în campania “Alegerea primarului în două tururi “, “să lăsăm orgoliile deoparte și să ne dăm mâna să trimitem în anul 2020 la alegerile locale PSD-ul în opoziție. De asemenea invit toti foștii PDL –ISTI care nu își regăsesc locul în actualul PNL să se alăture echipei PMP Dâmbovița.”

 

 

 

DEPARTAMENT COMUNICARE PMP DAMBOVITA