INTERPELARE Adresată doamnei Viorica Dăncilă, PRIM-MINISTRUL ROMÂNIEI

Obiectul interpelării: Programul de dezvoltare a staţiunilor balneare

Stimată doamnă prim-ministru,

În luna martie, când aţi prezentat cele 100 de măsuri pentru dezvoltarea României pe care Guvernul le va implementa în 2018 - Anul Centenarului, aţi vorbit despre un "Program de dezvoltare a staţiunilor balneare", iar primarii îşi doresc să afle date suplimentare, care să le permită să pregătească proiecte în vederea accesării de fonduri. Interesul conducătorilor unităţilor administrativ-teritoriale este unul firesc, având în vedere că multe dintre staţiunile balneare româneşti sunt departe de standardele celor din ţările vest-europene. Practic, se simte acut nevoia unei infuzii de capital, iar administraţiile locale, după cum bine ştiţi, nu dispun de resurse financiare suficiente pe care să le investească în acest domeniu. Prin urmare, "Programul de dezvoltare a staţiunilor balneare" pe care vrea să-l demareze Guvernul României reprezintă cu adevărat o măsură salvatoare!

Doamnă prim-ministru,

În judeţul Dâmboviţa, există staţiunea balneară de interes naţional Pucioasa, aflată în plin proces de dezvoltare. Actualul primar al oraşului nu a ratat, în ultimii 2 ani, nicio oportunitate de finanţare nerambursabilă, fiindcă îşi doreşte ca Pucioasa să atragă prin frumuseţe şi bun gust şi să ofere localnicilor şi turiştilor condiţii optime de tratament. S-au făcut deja paşi importanţi, dar suntem abia la început de drum, astfel că obţinerea unor resurse financiare în plus înseamnă un pas înainte pentru Pucioasa, care trebuie să devină o localitate demnă de statutul pe care-l are, acela de staţiune de interes naţional! În acest context, vă solicit, doamnă prim-ministru, să-mi comunicaţi când preconizaţi să fie pus în consultare publică ghidul specific de finanţare, la ce dată urmează să fie lansat "Programul de dezvoltare a staţiunilor balneare", care este ministerul delegat ca Autoritate de Management şi ce fel de proiecte vor putea fi eligibile.

Solicit răspuns în scris.

DEPUTAT Corneliu Ştefan