PNL a adoptat, în unanimitate, la Consiliul Naţional, care a avut loc sâmbătă la Parlament, "Principiile bunei guvernări liberale".
Documentul are 23 de puncte, prin care se numără principiul egalităţii între cetăţean şi instituţiile statului, al non-discriminării şi al egalităţii în faţa legii.
"Este un document extrem de important, în care arătăm viziunea noastră de guvernare a României, bazată pe obiective pentru oameni, pe competenţă, profesionalism. Aceste principii reprezintă o garanţie în faţa cetăţeanului că putem guverna România în interesul general.Toate deciziile şi politicile publice trebuie să servească interesului cetăţenilor", a declarat deputatul PNL, Cezar Preda.