Senatorul PNL Iancu Caracota atrage atenția că acum zootehnia este ameninţată de pesta micilor rumegătoare, al cărei focar se află la graniţa de sud a României, în Bulgaria. Parlamentarul îi cere ministrului Agriculturii, Petre Daea, ca, înainte să-şi dea demisia sau să fie remaniat din Guvern, să ia măsuri concrete pentru ca această boală să nu intre pe teritoriul ţării noastre.
"În ceasul al doisprezecelea, Petre Daea trebuie să dea dovadă că măcar poate rezolva o problemă, zootehnia românească aflându-se sub un asediu total. După ce producţia de carne de porc a fost afectată de pesta africană aproape iremediabil, fiind lovite 10 judeţe (cu un risc major de extindere), dar şi cei mai importanţi producători români, acum zootehnia este ameninţată de o nouă ciumă a animalelor. Ovinele şi caprinele sunt în pericol de a fi afectate de pesta micilor rumegătoare al cărei focar se află la graniţa de sud a României, în Bulgaria. Solicit ministrului Agriculturii, Petre Daea, ca înainte să-şi dea demisia sau să fie remaniat din Guvern să ia măsuri concrete pentru ca această boală să nu intre pe teritoriul României. Poate nu înţelege, dar programul său favorit “Alege Oaia”, prin care sunt promovate produsele din carne de oaie, va fi stopat dacă nu se vor lua măsuri concrete pentru blocarea pestei rumegătoarelor. Este momentul ca ministrul să se implice măcar dintr-un interes imediat, de protecţie a propriului program iniţiat de el, dacă combaterea pestei porcine nu a suscitat o preocupare pentru dânsul", arată Caracota într-un comunicat de presă.
"Domnule ministru, vă solicit să transmiteţi public măsuri clare de prevenţie pentru a fi stopată intrarea pe teritoriul României a acestui tip de pestă. De asemenea, vă solicit să stopaţi micul trafic de frontieră cu carne - la graniţa cu Bulgaria- , să verificaţi cerealele venite din import (mai ales din Ucraina) pentru că există un risc ca ele să fie purtătoare de viruşi ai pestei şi să demaraţi imediat un program de vaccinare a ovinelor şi caprinelor! Poate nu ştiţi, dar acest tip de pestă poate fi tratat prin vaccinare şi, astfel, aveţi şansa să salvaţi zootehnia de la un nou dezastru. Domnule ministru, acum este momentul să rezolvaţi, la timp, o nouă situaţie critică pentru ca producătorii să poată fi salvaţi de faliment şi pentru ca oamenilor simpli să nu li se mai ia cu forţa animalele din curţi. Ştiţi foarte bine că aţi promis oamenilor că vor fi despăgubiţi pentru pierderea animalelor şi încă nu s-a întâmplat acest lucru. Ştiţi foarte bine că producătorii afectaţi de pesta porcină sunt în aceeaşi situaţie. E timpul măcar să preveniţi, dacă acum nu vă puteţi ţine de cuvânt", mai arată senatorul PNL.
Potrivit acestuia, pesta micilor rumegătoare nu afectează omul, însă este o boală virală gravă şi care afectează rumegătoarele mici, respectiv ovinele şi caprinele, şi se transmite prin contact direct între animale, iar mortalitatea depăşeşte 60% în cazul animalelor infectate. Boala se întinde din Asia până în Africa şi, mai nou, a ajuns şi în Europa, prima ţară afectată a Uniunii Europene fiind, în momentul de faţă, doar Bulgaria, însă pericolul este iminent pentru România.
"În lunile iunie şi Iulie au fost depistate primele focare în Bulgaria, iar Comisia Europeană a stabilit deja o serie de măsuri de protecţie pentru prevenirea răspândirii acestui tip de pestă în ţara vecină. Cu toate acestea, măsurile luate de bulgari nu oferă siguranţă României şi, prin urmare, este nevoie de măsuri urgente de prevenire ale Guvernului român", se mai arată în document.