COMUNICAT DE PRESĂ - Măsuri guvernamentale concrete pentru îmbunătăţirea situaţiei din domeniul sănătăţii

Guvernul României a adoptat în această săptămână o serie de măsuri pentru îmbunătăţirea situaţiei din domeniul sănătăţii, astfel încât românii să beneficieze de servicii medicale cât mai apropiate celor din ţările occidentale. 
Primul demers este destinat bolnavilor de diabet zaharat, prin modificarea şi completarea Programului Naţional de diabet zaharat derulat de Casa Naţionala de Asigurări de Sănătate (CNAS). În acest fel, pacienţii cu această afecţiune urmează să primească dispozitive medicale moderne de monitorizare a glicemiei şi de administrare a insulinei, decontate de CNAS.

Iniţiativa Guvernului va uşura lupta cu această boală pentru mii de români, îndeosebi copii şi tineri, iar părinţii micuţilor insulino-dependenţi vor scăpa astfel de calvarul procedurilor zilnice şi dureroase de control şi verificare a nivelului glicemiei. Noua aparatură ce va fi distribuită va avea drept efect imediat un control mult mai eficient al evoluţiei bolii, şi, evident, posibilitatea de a se elimina mult mai rapid eventualele complicaţii ce pot surveni pentru pacienţii diabetici.

O altă măsură benefică decisă în ultima şedinţă a Executivului este achiziţionarea a 1.200 de ambulanţe noi, în valoare de peste 470 milioane de lei, fapt ce va îmbunătăţi considerabil calitatea serviciilor medicale oferite populaţiei. Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că este vorba despre mai multe tipuri de ambulanţe, dotate la cel mai înalt nivel, cu toate echipamentele necesar. 
Această investiţie va uşura foarte mult procedurile de salvare a oamenilor aflaţi în nevoie, iar echipele medicale vor putea interveni mult mai eficient pentru remedierea stării celor care se confruntă cu probleme urgente de sănătate.

Ca membru al Comisiei pentru sănătate şi familie din Camera Deputaţilor, remarc adoptarea acestor noi decizii pozitive pentru starea de sănătate a românilor, care demonstrează preocuparea constantă a Guvernului PSD de a oferi oamenilor servicii medicale de calitate şi, în general, creşterea nivelului traiului de zi cu zi.

Carmen HOLBAN
Deputat PSD Dâmboviţa