Senatorul PNL, Iancu Caracota, a depus, recent,  un proiect de lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 132/2010 privind colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile publice.

 Modificările vizate urmăresc transferul de atribuţii privind dotarea cu pubele colorate şi inscripţionate corespunzător pentru colectarea selectivă a deşeurilor de la nivelul școlilor către autoritățile locale. Astfel, în fiecare sala de clasa, în laboratoarele, cancelariile, cabinetele, bibliotecile şi sălile de sport ar urma să existe coşuri de gunoi colorate pentru deşeuri de hârtie şi carton, deşeuri de metal (aluminiu)/plastic şi deşeuri de sticlă pentru colectarea adecvată a acestora în urma activităţilor desfăşurate de elevi şi/sau profesori.

"Îmi doresc ca, prin implementarea acestui proiect, să crească rata de colectare selectivă a deșeurilor la sursă, dar şi nivelul de educație a tinerelor generații, în sensul conștientizării riscurilor pe care poluarea le produce asupra mediului și inerent asupra sănătății cetățenilor", a explicat senatorul liberal.

Expunere de motive


Diagnoza:

La momentul actual, România se confruntă cu o problemă de mediu profundă care generează efecte negative pe termen scurt, mediu şi lung - lipsa colectării şi reciclării selective a deşeurilor.

România are a doua cea mai mică rată de reciclare din Europa. Producem anual peste 5.8 milioane de tone de deșeuri, 83% din această cantitate ajunge la gropile de gunoi, iar procentul de reciclare este de doar 3%.

România şi-a asumat o dată cu aderarea la Uniunea Europeană, o cotă de reciclare de cel puţin 50% din hârtia, metalele, sticlele şi materialele plastice provenite din deşeuri menajere.

Ca urmare a gestionării deficitare a acestor probleme cauzate de depozitele de gunoi neconforme, România riscă sancțiuni enorme din partea Comisiei Europene, întrucât din totalul cele 68 de depozite neconforme din municipiile României, doar 11 au reușit să fie închise de către Ministerul Mediului. Astfel, țara noastră riscă penalități în valoare de 300 000 de euro pe zi din cauza nesoluționării problemei depozitării și colectării selective a gunoaielor (124.000 de euro pe zi pentru depozitele neconforme, respectiv  200.000 de euro pe zi, pentru absența colectării selective a deșeurilor).

 
Prognoza:
România are încă din 2010 prevederi legislative exprese (Legea 132/2010- privind colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile publice) care ar trebui să determine conducerea instituțiilor publice să adopte un plan de măsuri pentru colectarea selectivă a deșeurilor.
Totodată, în baza recomandărilor Uniunii Europene, România ar trebui să abordeze situația deșeurilor pe 3 componente de bază:

* Prevenirea generării deşeurilor ( îmbunătăţirea metodelor de producţie cât şi determinarea consumatorilor să îşi modifice cererea privind produsele (orientarea către produse verzi) şi să abordeze un stil de viaţă care să genereze cantităţi reduse de deşeuri.)
* Reciclare şi reutilizare deşeurilor – (încurajarea unui nivel ridicat de recuperare a materialelor componente, preferabil prin reciclare materială.)
* Îmbunătăţirea eliminării finale a deşeurilor şi a monitorizării – în cazul în care deşeurile nu pot fi recuperate, acestea trebuie eliminate în condiţii sigure pentru mediu şi sănătatea umană, cu un program strict de monitorizare.


Ce ne propunem:

Prin prezenta propunere de modificare legislativă ne dorim să creștem gradul de informare şi de conştientizare, precum şi educarea elevilor cu privire la colectarea selectivă şi managementul deşeurilor.

Plecând de la premisa importanței educării cetățenilor cu privire la bunele practici necesare asigurării dreptului la un mediu sănătos si ecologic, considerăm oportună implicarea unităților de învățământ în procesul de colectare selectivă a deșeurilor. Finalitatea unei astfel de măsuri va fi reprezentată de educarea tinerelor generații în sensul conștientizării riscurilor pe care poluarea le poate avea asupra mediului și inerent asupra sănătății cetățenilor, și al creșterii gradului de implicare a acestora în procesul de colectare selectivă a deșeurilor din școli.

Având în vedere cele menționate este necesară modificarea și completarea  Legii nr. 132/2010 privind colectarea selectivă a deşeurilor în instituţiile publice, în sensul transferului de atribuţii privind dotarea cu pubele colorate şi inscripţionate corespunzător pentru selectarea la sursă a  deşeurilor de la nivelul conducerii unităţilor publice de învățământ către autorităţile locale. Astfel, în fiecare sala de clasa, în laboratoarele, cancelariile, cabinetele, bibliotecile şi sălile de sport ar urma să existe coşuri de gunoi colorate pentru deşeuri de hârtie şi carton, deşeuri de metal (aluminiu)/plastic şi deşeuri de sticlă pentru colectarea adecvată a acestora în urma activităţilor desfăşurate de elevi şi/sau profesori.
Printre efectele imediate ale adoptării prezentului proiect de lege se numără creșterea ratei de colectare selectivă a deșeurilor la sursă, dar şi educarea, conștientizarea și promovarea în rândul elevilor a importanței protejării mediului și a respectului față de natură. Totodată, considerăm că prin modificarea şi completarea articolului 8 prin introducerea alineatului (2), unităţile şcolare vor fi stimulate să colecteze selectiv, întrucât vor avea posibilitatea să valorifice deșeurile colectate, iar sumele rezultate vor constitui venituri proprii.

În ceea ce privește efortul bugetar, acesta este unul mic raportat la beneficiile pe care le-ar aduce implementarea prezentului proiect de lege. Dacă s-ar investi în medie, 1000 de euro în fiecare unitate de învățământ în vederea achiziționării de pubele colorate necesare colectării selective, impactul bugetar s-ar ridica la aproximativ 6 milioane de euro. (echivalentul a 20 de zile de penalizări din partea Uniunii Europene). Mai mult decât atât, impactul benefic pe care acest proiect îl va avea asupra școlile din România va reprezenta o investiție în viitorul sănătății mediului.