Fost președinte al CJ Dâmbovița, Alexandru Oprea, consilier județean din partea PSD, îl critică virulent pe șeful organizației județene a partidului, Adrian Țuțuianu, într-o scrisoare adresată conducerii formațiunii la nivel național. Replica nu s-a lăsat prea mult așteptată și a fost una pe măsură.
Ceea ce contează este că, mai presus de orice zice sau face Adrian Țuțuianu, pentru a doua oară în mai puțin de un an, președintele PSD Dâmbovița periclitează grav imaginea Organizației Județene Dâmbovița a PSD, iscând și intesificând conflictele și disputele în rândul colegilor de partid, în loc să le aplaneze, să le medieze și să le managerieze. Și totul pentru că nu poate accepta că nu poți fi, în același timp, și președinte de partid, și senator, și ministru, și președinte de Consiliu Județean și nu doar atât.
(...) Îmi pare sincer rău pentru că un asemenea comportament a ajuns să șteargă activitatea și rezultatele pe care Organizația Județeană Dâmbovița a PSD le-a avut. Pentru că acele rezultate bune nu le-a avut Adrian Țuțuianu singur. Le-a avut o echipă întreagă. Sunt sute de oameni care au muncit enorm pentru ca Dâmbovița să obțină acele procente electorale. Dar pentru unii, eforturile altora nu mai contează. Păcat!", spune Alexandru Oprea, fost președinte al PSD Dâmbovița și consilier județean din partea PSD, într-o scrisoare deschisă adresată conducerii centrale a partidului și membrilor organizației județene.
O replică directă a venit din partea primarului orașului Pucioasa, Constantin Ana.
Stimate domnule Alexandru Oprea, stimați colegi, membrii ai Organizației PSD Dâmbovița.
După cum bine știți, și Sandu poate mai bine ca oricine, sunt un membru al organizației PSD Dambovita ce a încercat sa fie permanent vertical, având in cadrul BPJ și nu numai, destule “contre” cu președintele Adrian Tutuianu.
Datorită principiilor mele cat și percepției personale asupra evenimentelor din perioada conflictului între Alexandru Oprea și Adrian Tutuianu, am fost unul dintre cei ce-au opus constant sancțiunilor propuse pentru Sandu Oprea cat si schimbării echipei pe care el o conducea la CJ Dambovita.
Puțin mai târziu, din motive pe care atât Sandu cat și colegii mei le cunosc, am demisionat din funcția de Vicepreședinte al PSD Organizația Dambovita.
Nu vreau sa va aduc aminte de momentul semnării inițiativei “Fără penali in funcții publice” care a pornit o adevarata furtuna in partid, cu o ținta precisa: Ana Constantin!
Cu toate acestea dragi colegi eu am rămas aici, in PSD! Sa lupt din interior pentru ideile mele, sa apar speranțele membrilor mei!
Iar cele mai multe din speranțele membrilor noștri, draga Sandu și dragi colegi, se leagă de curățirea partidului! De normalizarea relațiilor dintre cetățenii României și PSD!!!
Așa ca, te rog Sandu și va rog sa înțelegeți poziția mea (poți sa consideri aceasta postare ca și un răspuns la afirmațiile tale de astăzi).
Las deoparte toate disputele și ÎL SUSȚIN NECONDIȚIONAT PE ADRIAN TUTUIANU IN DISPUTA CU ACTUALA CONDUCERE A PARTIDULUI!!!
Am semnat ca și colegii mei, in cunoștința de cauza petiția pentru susținerea lui Adrian Tutuianu. Și sunt convins ca și colegii mei susțin cu fermitate acest demers (au fost câteva observații fata de propunerea făcută, dar am convenit sa o înaintam in forma inițială)!
Cred ca, in aceste momente când Organizația PSD Dambovita se afla sub asediu și când sunt atacuri venite din toate părțile, e momentul sa strângem rândurile!
Asa ca astăzi, va rog pe toți sa uitati de conflictele personale! Este un moment in care se văd adevăratele caractere! Este momentul in care ne putem verifica, dacă ne mai curge același sânge prin vene!!!
Și încă un lucru, draga Sandu, îmi este teama de furia Bucureștiului! Nu pentru mine, ci pentru comunitatea mea (deși in doi ani am tot primit miniștrii in vizita, iar urmările vizitelor nu au apărut nici astăzi!)
Dar mai teama îmi este, draga Sandu și dragi colegi de un alt lucru, ca asistam nepăsători sau neputinciosi la degradarea partidului și mai grav a României sub aceasta conducere!
Va veni o zi când pentru nepăsarea noastra o sa dam socoteala! Indolenta noastra, a tuturor, ne va costa foarte scump!
Pentru ca “somnul rațiunii noastre naște monștrii”!