Lideri importanți ai PSD Dâmbovița susțin la unison că partidul nu ar trebui să intre în logica dezbinării și al fracturării, ci mai degrabă să se preocupe de eficientizarea actului de guvernare.  

Senatorul Titus Corlățean a declarat luni, într-o conferință de presă, pledează pentru măsuri de restructurare a guvernului, o actualizare a programului  de guvernare și crede că acestea ar trebui să fie principalele teme ale conducerii PSD. El spune că este nevoie de dezbateri serioase și oneste în partid pe marginea actului de guvernare, de o strângere a rândurilor la masa conducerii PSD, iar că o eventuală decizie de sancționare a liderului PSD Dâmbovița, în contextul ultimelor evoluții din partid,  ar fi o greșeală strategică ce ar face mult rău intereselor partidului. 

"O spun foarte clar să nu-și facă nimeni iluzii: NU există alternativă reală la conducerea organizației județene  PSD la Adrian Țuțuianu!"

"Dâmbovița este transmit conducerii centrale că una dintre cele mai performante organizații din România, cu un lider Adrian Țuțuianu care a fost mereu performant, a câștigat toate alegerile. O discuție corectă în jurul mesei ar putea permite obținerea unei majorități chiar pentru o restructurare a guvernului care să schimbe imaginea pe care cei din opoziție încearcă să o extindă la nivelul  societății despre actuala guvernare.  Cred că eventuale solicitări de sancțiuni la adresa colegilor lideri de organizații județene inclusiv  Dâmbovița ar fi o greșeală strategică care ar merge împotriva intereselor partidului.  Este un moment dificil pentru guvernare și pentru partid și ar afecta stabilitatea guvernării. Această organizație va continua să fie printre cele mai puternice și performante din România. Avem o echipă unită. Mi se pare absolut condamnabilă această atitudine de tip securist  de a proceda la înregistrări care par a fi mai degrabă profesionale și nu pe telefon. Lucrurile acestea trebuie condamnate în termenii cei mai fermi.  Mă așteptam de la nivelul conducerii PSD să fie condamnate astfel de gesturi securiste care au avut loc și la nivelul ședințelor la nivel central. Trebuie condamnate și nu tolerate. Ați văzut și reacția primarilor, Liga Aleșilor Locali, aceeași atitudine este și la nivelul parlamentarilor. Și eu am așteptări mult mai serioase de la guvernarea PSD care  a obișnuit România cu guvernări profesioniste și nu cu oameni care se împiedică de la nivelul conducerii portofoliilor și în exprimări și în modul de gestiune a dosarelor pe fond pentru  interesul  României și al cetățenilor. Această organizație rămâne extrem de coezivă și o spun foarte clar să nu-și facă nimeni iluzii: NU există alternativă reală la conducerea organizației județene  PSD la Adrian Țuțuianu. Ar fi un moment de strângere a rândurilor în mod necesar, dar asta implică o discuție onestă, o dezbatere, o analiză la Comitetului Executiv Național. Eu văd necesare inclusiv niște analize legate de referendum, de poziția partidului exprimată anterior, până în ultima secundă, de schimbare privind poziționarea partidului pe tema referendumului la nivel central, de rezultatele respective și tema parteneriatului civil. Nu este un moment să intrăm în logica excluderilor, ci dimpotrivă, să strângem rândurile dacă vrem să păstrăm această guvernare și dacă dorim o guvernare performantă. Noi, ca parlamentari PSD, suntem solidari cu președintele Adrian Țuțuianu", a spus Corlățean.

 

"Mi se pare o chestiune aproape incredibilă în condițiile în care a-l îndepărta pe Adrian Țuțuianu de la PSD Dâmbovița înseamnă să faci cea ma mare favoare pe care o puteai face vreodată adversarilor politici de la Dâmbovița și nu numai. Un om care nu a pierdut nicio bătălie electorală, un om care  și-a ținut la respect toți adversarii politici pe care i-a avut nu cred că poate fi tratat la acest mod de către conducerea partidului. Sigur că evoluțiile  pot fi cumva imprevizibile, dar Organizația PSD Dâmbovița este alături de omul care, prin activitatea sa, a impus respect și a fost întotdeauna, din momentul în care a preluat conducerea organizației, motorul electoral și nu numai, al acesteia", a declarat la rândul său, președintele PSD Târgoviște, Cristian Stan. "Eu nu cred în mișcări de culise, eu cred într-un proces democratic și cred că validarea prin vot pentru orice funcție ține de esența politicii moderne", a precizat liderul social-democrat. El a adăugat că, în condițiile unui președinte impus în fruntea organizației, ar fi grea obținerea unor victorii electorale.