Guvernul este incapabil să rezolve problema lemnelor de foc pentru populaţie, atrage atenția senatorul liberal Iancu Caracota.
Parlamentarul spune că "decapitarea" conducerii Romsilva de către ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, va duce la o criză, iar oamenii vor face frigul în această iarnă.
"Guvernul este incapabil şi anul acesta să rezolve problema lemnelor de foc pentru populaţie. În România, aproape jumătate (47%) din totalul gospodăriilor utilizează lemnul de foc ca mijloc de încălzire, iar îngrijorător este faptul că autorităţile nu pot asigura lemnul necesar oamenilor", afirmă Iancu Caracota, într-un comunicat de presă.
"Se cunoaşte faptul că necesarul de lemn de foc este de aproximativ 7 milioane mc în fiecare an, din care Romsilva poate asigura până la 4,5 milioane mc, iar diferenţa de aproximativ 2,5 milioane mc trebuie furnizată de ceilalţi administratori sau deţinători de pădure din România. Anul acesta este o situaţie mult mai dificilă în raport cu anii trecuţi din cauza problemelor administrative, în principal de la Romsilva, unde conducerea a fost decapitată în pragul iernii. Această decizie a ministrului Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, creează un blocaj decizional la Romsilva şi premisele unei noi crize a lemnului de foc".
Iancu Caracota a adăugat că "lipsa previzibilă a cantităţilor necesare de lemn va pune presiune asupra preţului de achiziţie şi astfel populaţia va putea cumpăra cu dificultate lemnele. Deşi preţul porneşte direct din pădure de la aproximativ 150 lei/mc, el va ajunge în curţile oamenilor la 500 – 550 lei/mc, uneori chiar şi mai mult".
Liberalul îi cere ministrului Apelor şi Pădurilor să identifice soluţii urgente pentru sprijinirea populaţie, astfel încât aprovizionarea cu lemn de foc să fie constantă, facilă şi, mai ales, la un preţ accesibil.