Așa susține senatorul Adrian Țuțuianu care nu le prevede un viitor politic în PSD. El a declarat luni, 21 ianuarie, într-o conferință de presă, că cele două deputate și senatorul Titus Corlățean nu sunt în grațiile actualei conduceri județene a organizației.
"Ce semnal se transmite? E foarte clar: 2020, Carmen Holban, Oana Vlăducă și Titus Corlățean nu se vor mai regăsi pe lista de candidați la Parlamentul României din partea organizației Dâmbovița pentru că această camarilă trebuie să-și așeze oamenii pe scaune (...) ", a punctat Țuțuianu. "Vor mai fi și alții înlăturați", a mai prognozat acesta.
El a mai spus că nu știe ce intenții au cei trei parlamentari.
"Am vorbit mereu cu ele (n.r. Oana Vlăducă și Carmen Holban) și sunt extrem de supărate. Indiferent ce ar spune cineva, și Carmen Holban și Oana Vlăducă sunt oameni care au stat pe teren și au lucrat în partidul ăsta foarte mult".
Surse politice susțin că cele două parlamentare l-ar urma pe Țuțuianu în proiectul politic numit Pro România.
Carmen Holban ne-a precizat că nu au existat discuții în acest sens.