Liberalii târgovișteni au criticat joi, într-o conferință de presă, prestația administrației locale municipale, reliefând faptul că marile proiecte întârzie iar promisiunile din campanie sunt neonorate.
"Nu avem infrastructură, nu ave transport public, nu am investit în turism, deși avem potențial enorm, nu am investit în cultură, nu am investit în mediul școlar și universitar", a evidențiat președintele PNL Târgoviște, Aurelian Cotinescu.
Acesta a vorbit și despre proiectul privind transportul public ecologic.
"Târgoviștea nu a depus proiectul în termen și a cerut derogare de câteva luni care li s-a acordat. Așa au reușit să depună documentația dar, așa după cum știți, dacă nu se termină treaba cu AITT-ul, s-ar putea să nu mai ia banii", a mai spus liderul liberal.
În replică, primarul Târgoviștei, Cristian Stan a demontat toate afirmațiile liberalului. Stan a spus că liderul PNL Târgoviște bate câmpii și nu cunoaște realitatea în ceea ce privește proiectele municipiului.
"Toată această discuție pe care PNL o aduce în spațiul public nu reprezintă decât demagogie ieftină, minciună și manipulare. Pe de o parte, domnii de la PNL spun că este o problemă cu transportul public, dar când le ofer soluții votează contra. Câtă ipocrizie să fie în această atitudine? Este adevărat, nu avem transport public de calitate, dar Primăria Târgoviște vine cu soluții. Avem acordul cu AITT și, dacă domnii de la PNL vor fi de acord, începând din martie, Primăria va face direct transportul public. Sigur că, în acest moment, nu vor fi autobuze noi, pentru că avem proiect cu finanțare europeană, dar vor fi autobuze curate, care vor veni la timp. Sunt sute de curse nerealizate de AITT în ultimele 3, 4 luni și situația nu mai poate continua așa. Suntem obligați să oferim servicii publice de calitate (...)", a spus Stan. El a adăugat că rezolvarea problemei transportului public este o prioritate pentru administrația târgovișteană.