15 martie este data la care vor avea loc alegeri în PSD Dâmbovița. La eveniment, a fost anunțată prezența președintelui PSD, Liviu Dragnea și a premierului Viorica Dăncilă.
"La ședința Comitetului Executiv Județean am marcat momentul finalului de dispute, de tensiuni, a perioadei prin care a trecut organizația PSD Dâmbovița, iar prin hotărârile prin care le-am luat și acțiunile politice care vor urma nu vom face altceva decât să parcurgem un drum al construcției, al consolidării și reușitei politice a acestei organizații, în beneficiul dâmbovițenilor. Pe ordinea de zi a Comitetului Executiv Județean am avut mai multe puncte, în primul rând am prezentat componența nominală Biroului Politic Județean, aprobată de către Comitetul Executiv Național al PSD. Acest Birou Politic Județean va funcționa până la Conferința Extraordinară de Alegeri convocată pentru data de 15 martie la ora 12:00. În cadrul conferinței, vor fi alese organele de conducere ale organizației PSD Dâmbovița", a declarat președintele PSD Dâmbovița, Rovana Plumb.
Ea a declarat că nu s-a discutat, încă, despre candidaturi.
"Voi anunța la momentul respectiv", a precizat Plumb. "Nu are nimeni aer de vedete, suntem cu toții colegi și colege și oameni care știm ce înseamnă echipa PSD (...) În Dâmbovița, nu s-a născut vreun lider providențial", a mai spus liderul social-democrat.