Consilierii municipali PNL condiționează votul lor în ședința extraordinară a CLM de mâine de aprobarea unor amendamente ce vizează transportul public local.
Este vorba despre amendamente de modificare a punctului 2 din ordinea de zi a ședinței extraordinare cu privire la adoptarea unor măsuri pentru ducerea la îndeplinire a dispozițiilor prevăzute de HCL nr. 495/21.12.2018.
Liberalii propun completarea hotărârii cu prevederile pe care le-au făcut publice joi, în cadrul unei conferințe de presă. Acestea se referă la înființarea unor rute de transport public special destinate elevilor, oferirea de gratuitate pe rutele nou înființate în limita a două călătorii pe zi pentru elevi, studenți, pensionari și persoane cu handicap și achiziționarea a 4 autobuze noi care să deservească rutele nou înființate.
"Solicitările noastre survin din necesitatea urgentă de a oferi un transport public civilizat în Târgoviște", motivează liberalii. "Considerăm că întregul demers al Primăriei Târgoviște de a corecta problemele din transportul local nu ar avea niciun impact doar prin transferul de proprietate a vechilor mașini AITT în proprietatea Primăriei, drept pentru care credem absolut necesare prezentele completări", mai spun aceștia.
"Pentru lipsa de transparență, pentru modul cum a fost gestionat transportul public, pentru modul arbitrar în care au rezolvat negocierea cu AITT, ar trebui să nu votăm, vă spun sincer! Dar, asta ar presupune să lăsăm Târgoviștea fără un proiect de dezvoltare. Atunci, noi, liberalii, am hotărât să acordăm votul nostru, dar cu 2 cerințe la care ținem neapărat să fie îndeplinite. Nu vrem să mai așteptăm autobuze noi, dacă vor veni, dacă vor putea fi luate, vrem să modernizăm transportul public de mâine, din ziua votului. Dăm votul și începem cu adevărat transformarea transportului public. Cerem ca, în bugetul pe 2019, să fie trecut achiziționarea a cel puțin 4 autobuze noi, moderne cu care să înceapă transformarea a cel puțin 2 trasee pentru elevi și liceeni (...)", a explicat președintele PNL Târgoviște, Aurelian Cotinescu.
El a adăugat că, dacă amendamentele nu vor fi admise, grupul PNL nu va vota proiectul.