Referendumul președintelui este menit să asmută, să radicalizeze și să instige, a declarat joi, la Târgoviște, liderul ALDE Varujan Vosganian. Președintele României, Klaus Iohannis vrea organizarea unui referendum legat de justiție odată cu alegerile europarlamentare din 26 mai. Vosganian a arătat că ALDE nu se teme de acest referendum și că va riposta.
„Avem o îngrijorare legată de consecințele posibilului Referendum pe justiție, în ceea ce privește calitatea dezbaterilor în campania electorală. Deja se observă că viitoarele alegeri europarlamentare practic au ieșit de pe agenda publică, singurul subiect în dezbatere este acest referendum și preocuparea noastră este legată de faptul că dacă lucrurile acestea vor continua și se vor agrava atunci practic campania electorală va fi impregnată de discuțiile, să nu spun disputele, din jurul chestiunii justiției, lăsând cu totul în umbră temele reale pentru care trebuie să opteze alegătorul român. De la bun început doresc să vă spun că, personal, nu dau prea mare șansă acestui referendum, că el va fi adoptat pentru că așa cum apare din partea inițiatorului său, președintele României, el este mai degrabă o inițiativă menită nu să-i adune pe români în jurul unei soluții comune, să limpezească o dezbatere, ci dimpotrivă, să folosească tema justiției ca un instrument politic. Atitudinea președintelui este vădit părtinitoare, el nu supune o chestiune dezbaterii populare pentru a vedea ce crede poporul român, ci dorește doar să impună, prin propria participare la dezbateri, un punct de vedere. Deci lucrurile la acest referendum sunt cu totul cu susul în jos… În primul rând pentru că se anunță ipoteza referendumului fără să ne spună care este întrebarea supusă referendumului, ceea ce este cu torul ciudat. În mod firesc, pornim de la o întrebare care frământă conștiința națională și apoi o supunem referendumului, nu pornim cu tot dinadinsul cu ideea că facem un referendum și apoi căutăm întrebarea pe care să o punem alegătorilor. În al doilea rând, atunci când supui un referendum vrei să afli ce gândește cetățeanul român, ci nu să spui neapărat ce gândești tu… Înțeleg că acest referendum este menit mai degrabă să ne explice nouă ce gândește președintele despre justiție și nu să aflăm ce gândesc cetățenii despre justiție. În al treilea rând, suprapunând tema referendumului cu alegerile europarlamentare, președintele, ori o face premeditat, ori nu-și dă seama, agravează percepția deformată pe care o au unele cercuri diplomatice de la Bruxelles în legătură cu România. Această confuzie între tema justiției și alegerile europarlamentare vor lăsa impresia că în România tema capitală este aceasta și nu dezvoltarea României, nu vocația europeană pe care o are țara noastră. Referendumul acesta este menit să ascundă, să radicalizeze și să instige. ALDE nu se teme de acest referendum și va avea ripostă dacă întrebarea din referendum va fi pur retorică. (…) Orice tentativă de a organiza un referendum în ziua alegerilor europarlamentare este vădit un act de distorsionare a dezbaterii în sine, este straniu ca aceiași oameni care până acum invocau Comisia de la Veneția uită că aceeași Comisie a recomandat să nu se facă referendumul în ziua alegerilor europarlamentare. Noi nu suntem de acord cu această procedură, o să iasă o varză, așa cum s-a întâmplat și cu referendumul privind parlament unicameral”, a declarat la Târgoviște, Varujan Vosganian.