COMUNICAT DE PRESA

 

Pe Adrian Țuțuianu îl mănâncă pielea și vrea sa fie scărpinat. Azi a născocit un comunicat de presa in care ma acuza pentru apariția OUG 59/2017 care a plafonat pensiile militarilor. Domnul Țuțuianu uită ca ministrul muncii nu avea atribuții pe pensiile militare și a contrasemnat ordonanta doar pentru că aceasta se referea și la pensii plătite prin Casa Naționala a Pensiilor Publice. Partea cu militarii ii revenea domnului Tutuianu, pe atunci ministru al Apărării, care avea in subordine Casa sectorială pentru pensii militare, iar pentru acea parte din OUG, referitoare la pensiile militare, a semnat chiar el și nimeni altcineva. Da! O implicare, mare chiar, am avut in ceea ce ii privește pe militari, la aceasta OUG.

Domnul Țuțuianu a venit la guvern, foarte revoluționar, și a cerut ca pensiile militare sa se calculeze la 45 la suta din ultimele solde, nu la 85 la suta, cât a fost și a rămas. M-am opus și eu și ceilalți, martori in viața, spunând ca e o prostie sa le tăiem pensiile militarilor, noi, cei care am promis ca nu tăiem nicio pensie. Argumentul domnului Țuțuianu a fost ca îl enervează generalii care au fost prin minister și au pensii prea mari fata de cât au muncit.

Apoi, când s-a publicat OUG 59/2017, ca orice “bărbat adevărat”, a refuzat sa își asume semnătura de ministru, rămânând sa comunic public doar eu ordonanța, inclusiv pe partea de pensii militare, cu care nu aveam nicio legătura.

Tot domnul Țuțuianu, când eram ministru, ma interpela săptămânal pe Legea salarizării, de care văd ca se leagă și acum. Ii reaminteam săptămânal ca este semnatar al legii respective și ca existau legi de modificare a acesteia chiar in comisia parlamentara din care făcea parte. Se pare ca nu citea și răspunsurile, pentru ca săptămâna următoare revenea cu alta interpelare, pe aceeași tema, ajungând de batjocura angajaților ministerului care ii formulau răspunsurile. Plină politica asta de “bărbați” care își asumă propriile decizii și semnături... Halal !

 

LIA OLGUȚA VASILESCU

Ce spune Țuțuianu

 

Cine mă cunoaște știe că nimeni nu poate să spună minciuni despre conduita mea așteptând ca eu să tac. Doamna Lia Olguța Vasilescu nu mă cunoaște atât de bine și, probabil, din acest motiv își asumă să se facă de râs într-o dispută care n-o avantajează deloc. Nici pe dânsa, nici pe șeful său, Liviu Dragnea.

 

  1. Ce am spus în comunicatul de presă de astăzi rămâne valabil. La discuțiile privind statutul pensiilor militare au participat mai multe persoane din întreg sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională, oameni serioși, care pot desființa oricând alegațiile doamnei Vasilescu.

 

  1. De altfel, ieșirile publice de la vremea respectivă ale doamnei Olguța Vasilescu pot fi oricând mărturii directe ale conduitei pe care a avut-o față de această categorie profesională (mi-e greu să redau expresiile pe care le folosea în discuțiile mai mult sau mai puțin neoficiale). Doar lipsa de memorie sau de rușine poate fi explicația reacției de astăzi.

 

  1. E urât că o dezbatere utilă este maculată prin ieșiri de acest fel, provocate de anumite frustrări din trecut. Sunt de notorietate conflictele mele cu Lia Olguța Vasilescu, ea fiind unul dintre oamenii lui Liviu Dragnea care au dorit insistent excluderea mea din partid pentru că am avut curajul de a o critica atunci când toți se temeau să n-o supere.

 

  1. Doar respectul față de mine însumi, teama de a nu coborî foarte mult nivelul discuției și faptul că este femeie mă determină să opresc aici replica. Sper, însă, ca doamna să fi aflat măcar acum că despre mine nu se pot spune minciuni cu inconștiență.

 

Adrian ȚUȚUIANU

Senator PRO România