Liderul ALDE şi preşedinte al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Titu, că i-a trimis preşedintelui Klaus Iohannis o scrisoare personală în care a reiterat motivele pentru care ALDE nu va participa la așa-zisele consultări de la Cotroceni pe tema referendumului.
Klaus Iohannis a criticat ALDE pentru refuzul participării la consultări, afirmând că partidul lui Tăriceanu nu este interesat de situaţie justiţiei.
I-am cerut lui Iohannis să-l revoce pe Augustin Lazăr!
"Am explicat zilele precedente de ce nu mergem la consultări și astăzi de dimineață i-am trimis o scrisoare personală președintelui Iohannis în care i-am reitera motivele noastre. Aceste motive sunt legate de respectarea principiilor în care credem fiacre. Ca partid liberal are ca valoare supremă apărarea drepturilor și libertăților cetățenești. În perioada comunistă aceste drepturi erau călcate în picioare și acest lucru era făcut de către uneltele regimului. Din aceste unelte a făcut parte cu brio Augustin Lazăr care astăzi este procurorul general al României. Și, pentru că domnul Iohannis se declară un anticomunist, i-am cerut să-l elibereze din funcție, să-l revoce pe Augustin Lazăr ca o condiție prealabilă a participării noastre la consultări. Pentru că nu mi se pare corect ca una să spunem, cum e cazul președintelui, și alta să fumeze cum s-ar spune. Dacă e anticomunist, atunci să ne arate, e un gest normal. Nu putem ca, la 30 de ani de la căderea comunismului, persoana care conduce Parchetul General și de la care se așteaptă să aibă o atitudine corectă față de lege și un profil moral corespunzător, să conducă procuratura după tot ceea ce a făcut prin încălcarea drepturilor tuturor celor care erau deținuții politici din perioada comunistă (...) Îmi exprim speranța că, în următoarele zile, președintele va reflecta serios la această situație care este de-a dreptul ridicolă. Cred că suntem singura țară din UE care, la 30 de ani, mai avem în fruntea Parchetului unul din cei care au fost uneltele de represiune. Cred că nici în Rusia nu mai sunt în fruntea instituțiilor oameni de acest calibru", a declarat șeful ALDE.
Călin Popescu Tăriceanu a reliefat că modul în care s-au desfăşurat consultările de la Cotroceni i-au întărit ideea că decizia de a nu participa a fost una corectă.
"E bine că nu ne-am dus pentru că președintele nu a făcut o consultare ci a invitat partidele ca să le spună că s-a hotărât să facă un referendum și pentru treaba aceasta nu trebuia să ne cheme la Cotroceni. Putea să facă o simplă declarație de presă și încheiam toată tevatura. M-a convins că referendumul nu este izvorât din dorința sinceră a președintelui de a consulta cetățenii pe o problemă legată de domeniul justiției, ci mai degrabă o modalitate de a interveni în campania electorală de pe acum. (...) Eu cred că referendumul ar trebui intitulat ce bine o să ne fie dacă o să ne fie bine".
Preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu s-a aflat vineri în judeţul Dâmboviţa unde a vizitat două obiective economice și s-a întâlnit cu membrii și simpatizanții partidului.