Senatorul PSD, Titu Corlățean, declarații care îi dezarmează pe liberalii care se visează câștigătorii alegerilor europarlamentare din 26 mai. Liderul social-democrat a afirmat luni, într-o conferință de presă, că opoziția liberală se îmbată cu apă rece și că principala problemă a PNL, la acest moment, este să prindă un loc pe podium.
"Pentru noi, este un lucru bun că ei produc această minciună și este un proces de intoxicare personală ceea ce fac ei. Mă bucur că președintele Iohannis le-a prezentat niște valori superoptimiste celor din nucleul acela liberal cu care s-a întâlnit și le-a făcut tot felul de promisiuni privind o viitoare guvernare PNL după alegerile europarlamentare. Noi cunoaștem realitatea din teren, din contactele cu cetățenii. N-am nici cea mai mică îndoială de faptul că PSD va câștiga alegerile de o manieră consistentă. Principala problemă a PNL-ului este dacă va ieși pe locul doi sau trei", a declarat senatorul social-democrat.