Președintele executiv al PSD Dâmbovița, deputatul Corneliu Ștefan a transmis astăzi un mesaj pentru mobilizarea la votul din 26 mai pentru Parlamentul European.
Dragi dâmboviţeni,
Suntem la început de campanie electorală pentru alegerile europarlamentare din data de 26 mai. Prin votul dumneavoastră, #PSD va trimite în Parlamentul European, la Bruxelles, cea mai bună echipă de politicieni, de patrioţi, de profesionişti, care să se lupte, în cel mai înalt for legislativ de pe continent, pentru drepturile noastre, pentru democraţie, pentru o viaţă mai bună, pentru un tratament egal în Europa.
Lista candidaţilor #PSD pentru Parlamentul European este deschisă de preşedinta PSD Dâmboviţa, doamna Rovana Plumb - fost ministru al Fondurilor Europene.
România a devenit mai prosperă, mai sigură, mai puternică datorită guvernării PSD! Prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală pus în practică de PSD, avem drumuri mai bune, avem reţele de apă şi de canalizare, avem şcoli, grădiniţe, săli de sport, aşezăminte de ocrotire socială.
Am reabilitat şi modernizat spitalele, le-am dotat cu tehnică performantă şi lucrurile nu se vor opri aici! Am reuşit să oprim migraţia medicilor noştri şi a cadrelor medii către Occident, mărind salariile din sistem la nivelul veniturilor obţinute în statele din vestul Europei.
Am mărit pensiile tuturor categoriilor socio-profesionale. Am mărit salarile şi ritmul de creştere va continua!
Pentru PSD, interesul ţării, al cetăţeanului, drepturile şi libertăţile democratice câştigate în decembrie 1989, cu preţul sângelui, au fost întotdeauna prioritare.
Pe 26 mai, vă îndemn să votaţi candidaţii PSD pentru Parlamentul European!
Votaţi pentru o viaţă demnă!
Votaţi pentru democraţie şi libertate!
România merită mai mult respect în Europa!