Duminică, la Târgoviște, a avut loc ultima acţiune de campanie a social-democraţilor, înainte de scrutinul din 26 mai. Poliţia Locală Târgovişte a informat că, între orele 10.00 – 16.00, sunt închise circulaţiei auto 14 străzi din municipiu, în contextul mitingului electoral al PSD.
Organizatorii mitingului au anunțat 30 000 de participanți la evenimentul politic, însă, în realitate, au fost mult mai puțini. Au fost prezenți simpatizanții partidului din județele Dâmbovița, Argeș, Prahova și Călărași.
Liviu Dragnea a făcut baie de mulțime.
De pe scenă, au ținut discursuri candidații la europarlamentare și liderul PSD, Liviu Dragnea.
Pe de altă parte, protestatarii anti-PSD au scandat lozinci împotriva partidului și i-au huiduit pe cei veniți să susțină manifestarea social-democraților.
Sute de forțe de ordine, jandarmi și polițiști, au fost mobilizate pentru a asigura desfășurarea fără incidente a manifestării.