Liberalii au sărbătorit, astăzi, 142 de ani de la înființarea PNL. O delegație de circa 50 de liberali dâmbovițeni au participat la evenimentele organizate la Vila Florica din Ștefănești, Argeș, reședința marii familii a Brătienilor.
Raluca Turcan. Pentru aceasta din urmă, ziua de sărbătoare s-a încheiat la Târgoviște, unde a participat la Serata liberală.
Înainte de începerea evenientului, Turcan a susținut o conferință de presă, în care a ținut să felicite noua conducere a PNL Dâmbovița, a vorbit despre modul în care decurge campania electorală internă, dar și despre activitatea Guvernului.
"E și aceasta o variantă, ca România să primească premiul Nobel pe economie pentru această guvernare"!
"Dacă, în România, s-ar trăi decent, am avea investiții, fondurile europene ar fi folosite cu dedicație directă cetățeanul român, n-aș avea nicio problemă să particip la niște dezbateri parlamentare despre ce s-a întâmplat la alegerile din 2009. Însă, din nefericire, această comisie de anchetă, în opinia mesa, este o butaforie. Este o punere în scenă pentru a distrage atenția opiniei publice de la niște lucruri foarte grave care se întâmplă în momentul de față în România. Eu nu cred că există cetățean responsabil în țara noastră care să nu se întrebe de unde se pot da bani pentru dublarea pensiilor, dublarea, triplarea majorarea fără număr a salariilor, investiții, lapte și miere pe toate drumurile. Eu nu pot să înțeleg cum ar putea fi asigurate toate aceste promisiuni de către actualul guvern, decât dacă vor primi premiul Nobel pentru economie. E și aceasta o variantă, ca România să primească premiul Nobel pe economie pentru această guvernare. Însă, la cifrele pe care le avem, la modul în care se investește în România, se aduc bani la bugetul statului, realmente promisiunile PSD vor duce fie România în colaps, fie nu vor putea fi acoperite. Și atunci cei care cunosc lucrul acesta s-au gândit să distragă puțin atenția opiniei publice și ce să facă? De conivență cu Traian Băsescu, care intrase într-un con de umbră și are și o preocupare directă față de ceea ce se întâmplă în justiție, au făcut această comisie de anchetă. Dincolo de niște declarații ale unora care vor fi chemați la această comisie, nu are ce rezultat să dea pentru că rezultatul alegerilor a fost validat de Curtea Constituțională. Pentru suspiciuni de fraudă există o anchetă penală. Așadar, această comisie de anchetă nu va face decât să aducă niște personaje mai mult sau mai puțin spumoase, mai mult sau mai puțin credibile pentru că foarte mulți dintre ei se află sub anchetă penală să vorbească despre ceva ce a fost. Ori, în România suntem în punctul în care trebuie să vorbim despre ce va fi și despre ce se întâmplă (...) Eu cred că avem nevoie de o gură de respiro în această perioadă. Aș vrea ca guvernanții să-și bage picioarele în apă rece, să-și pună comprese reci pe frunte și să se așeze la masă și să guverneze responsabil. La un anumit moment, cetățenii se vor prinde, inclusiv colegii lor de partid se prind. Deja din ce îm ce mai mulți sunt dezamăgiți de proprii colegi din conducerea Camerei Deputaților, din Guvern. Așa că, fie va cădea acest guvern și va fi expulzat din interiorul partidului de guvernare, fie vom ajunge la niște reacții atât de negatice ale societății, încât vor trebui să facă ceva. Eu sper să facă ceva bun", a declarat, printre altele, Raluca Turcan, în conferința de presă de la Târgoviște.