COMUNICAT DE PRESĂ

 


Organizaţia Judeţeană PRO ROMÂNIA DÂMBOVIȚA informează opinia publică în legătură cu următoarele:


Există sesizări din teritoriu potrivit cărora parlamentarii Partidului Social Democrat – Ștefan Corneliu, Holban Carmen, Gilia Claudia, Plumb Rovana, Corlățean Titus, precum și președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Oprea Alexandru, alături de vicepreședinții Manole Alin și Cristea Luciana, se deplasează pe raza județului Dâmbovița, în toate localitățile, pătrund fără drept în secțiile de vot, intimidează și, după caz, influențează alegătorii.

De asemenea, pe raza localităților Hulubești și Malu cu Flori, au fost sesizate acțiuni de influențare a electoratului cu sume de bani sau produse de către reprezentanți ai Partidului Social Democrat. În Târgoviște, în zona Romlux și a fostei autogări din Microraionul III există semnale că mai multe persoane au fost motivate financiar să participe la vot.

Nu în ultimul rând, în majoritatea localităților, primarii însoțiți de viceprimari și consilieri locali, practică tehnici de manipulare și recomandă clar persoanelor care se prezintă la secțiile de votare cu ce partid să voteze.

PRO ROMÂNIA solicită de urgență dispunerea măsurilor necesare de către instituțiile abilitate, pentru verificarea situației, tragerea la răspundere a făptuitorilor și restabilirea ordinii de drept.



PRO ROMÂNIA Dâmboviţa

 

 

COMUNICAT DE PRESĂ

Organizaţia Judeţeană Dâmbovița a Partidului Social Democrat informează opinia public în legătură cu următoarele:

În cadrul Secției de Votare nr. 52 Târgoviște, reprezentantul PRO ROMANIA încalcă dispozițiile art. 53, lit. ț) din Legea 33/2007 potrivit cărora ,,purtarea pe durata votării, de către membrii birourilor electorale ale secțiilor de votare, persoanele însărcinate cu paza sau de către persoanele acreditate, de ecusoane, insigne, ori alte însemne de propagandă electorală.”
Concret, reprezentantul PRO România s-a prezentat în secția de votare cu un ghid al reprezentantului în secția de votare, ghid ce poartă însemnele formațiunii politice pe care o reprezintă. Această faptă constituie contravenție potrivit Legii nr.33/2007.
Partidul Social Democrat Dâmbovița a formulat o sesizare către Biroul Electoral de Circumscripție nr. 16 Dâmbovița pentru luarea măsurilor legale ce se impun.

PSD DÂMBOVIȚA