În fiecare an la data de 14 iunie se celebrează în întreaga lume Ziua Mondială a Donatorului de Sânge , prilej pentru a crește gradul de conștientizare asupra necesității condițiilor de siguranță în donarea de sânge și a mulțumi donatorilor voluntari de sânge pentru gestul lor de a salva vieți fără a aștepta o recompensă în schimb.Prima Zi mondială a donatorului de sânge s-a sărbătorit în 2004 la Johannesburg, Africa de Sud.

 

Această zi a fost aleasă de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) ca un omagiu, în amintirea imunologului austriac Karl Landsteiner, laureat al premiului Nobel pentru medicină în anul 1930 pentru descoperirea grupelor de sânge AB0. Născut acum 148 de ani, pe 14 iunie, datorită lui, transfuziile de sânge au devenit astăzi proceduri de rutină medicală.

"Astăzi este Ziua Mondială a Donatorilor de Sânge, un eveniment dedicat celor care prin gestul lor salvează vieţi. Organizația Mondială a Sănătății a transmis că fiecare om trebuie să conştientizeze nevoia donării de sânge în mod regulat. Astfel, toate persoanele și comunitățile au acces la livrări sigure și de calitate sânge și produse din sânge", spune deputata Carmen Holban. membră a Comisiei de Sănătate.

 Tema campaniei din acest an este donarea de sânge și accesul universal la transfuzia sanguină sigură. Sloganul, „Sânge sigur pentru toți”, crește gradul de conștientizare cu privire la nevoia universală de sânge sigur în furnizarea asistenței medicale și rolurile esențiale pe care donațiile voluntare le joacă. Tema încurajează cu fermitate mai mulți oameni din întreaga lume să devină donatori de sânge și să doneze regulat sânge – acțiuni care sunt esențiale pentru construirea unei baze solide a resurselor de sânge.

"Tema din acest an reprezintă o chemare la acțiune pentru toate guvernele, autoritățile și serviciile să furnizeze resurse adecvate, să pună în aplicare sisteme și infrastructuri pentru a crește colectarea de sânge de la donatori; să ofere asistență medicală de calitate; să promoveze și să utilizeze adecvat sângele; să instituie sisteme de supraveghere a întregului lanț de transfuzii de sânge. Cu toate că scopul acestei zile este de a crește gradul de conștientizare asupra importanței donării de sânge și de a încuraja cât mai mulți oameni să doneze, obiectivul zilei este nu neapărat de a atrage un număr mare de donatori în acea zi, cât de a-i sărbători pe cei care donează sânge în mod voluntar, fără vreo recompensă, decât aceea că au ajutat la salvarea a milioane de vieți", mai spune parlamentarul.

Primele transfuzii de sânge

Datează din secolul al XVII-lea. Medicii timpului știau că sângele era un element vital al corpului și că pierderea acestuia putea avea consecințe tragice asupra pacientului. Așa au început experimentele și a apărut un nou tip de eroi, donatorii de sânge. Ei salvează vieți în fiecare zi, dau din sângele lor, astfel încât victimele accidentelor și cei care au nevoie de transfuzii pentru intervenții chirurgicale pot trăi.