PSD Dâmbovița va fi prezentă la Congresul partidului din 29 iunie cu 143 de delegați. Decizia a fost luată în Conferința extraordinară a PSD Dâmbovița unde social-democrații dâmbovițeni au mai decis și asupra componenței nominale a delegației PSD Dâmbovița pentru acest eveniment.
Totodată, conferința extraordinară a luat, cu unanimitate de voturi, decizia susținerii candidaturii la președinția PSD a Vioricăi Dăncilă, premierul României și președinte interimar PSD.
Conducerea organizației nu a emis niciun punct de vedere cu privire la situația explozivă din sânul partidului, după demisia anunțată public de deputatul Corneliu Ștefan din funcția de președinte executiv și după criticile vehemente și mesajele tranșante transmise de vicepreședinții și totodată primarii orașului Pucioasa, Constantin Ana și a celui de Șotânga, Constantin Stroe care contestă modul în care este manageriată organizația.