Legea pensiilor va crea echilibru și siguranță, a anunțat astăzi, după ce a fost votat actul normativ în Parlament, deputatul PSD de Dâmbovița, Corneliu Ștefan. El a dat un vot pozitiv acestei legi care, în opinia sa, este primul pas pentru eliminarea decalajelor uriașe dintre pensiile din Occident și cele din România.
"Astăzi, am votat Legea pensiilor, act normativ care va crea echilibru şi siguranţă existenţială. Ne-am asumat această lege, pentru că am dorit ca veniturile pensionarilor români, care au muncit o viaţă întreagă în diferite sectoare de activitate, să fie apropiate de standardele europene.
Decalajele enorme dintre pensiile din Occident şi cele din ţara noastră trebuie să fie eliminate, iar noua Lege a pensiilor, votată astăzi, porneşte acest proces. Punctul de pensie va fi 1.265 de lei anul acesta, 1.775 de lei în 2020 şi 1.875 de lei în 2021. De asemenea, din 2020, va fi indexat, anual, în funcţie de rata inflaţiei.
Temerile exprimate de opoziţie, cum că nu există bani pentru plata pensiilor, sunt o dezinformare cu iz politicianist. Sunt fonduri pentru susţinerea măririlor de pensii conform noii legi! Veniturile bugetare, mai mari ca niciodată, permit aceste majorări", spune deputatul Corneliu Ștefan.