Vești triste pentru primarii care sperau la concretizarea unor proiecte care prevăd extinderi ale reţelelor de gaze, prin intermediul unui program gen PNDL.
Nu există niciun leu alocat pentru acest tip de proiecte, a anunțat senatorul Pro România, Adrian Țuțuianu, care a făcut o interpelare pe acest subiect.
„Am primit un răspuns de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Interpelarea mea priveşte situaţia reţelelor de alimentare cu gaze şi perspectivele realizării sau extinderii acestora în unităţile administrativ teritoriale. Răspunsul este dezamăgitor şi pentru mine şi pentru primari. Răspunsul primit de la Ministerul Dezvoltării Regionale este că nu există niciun leu alocat, pe OG 28/2013, pentru extinderea reţelelor de gaze. Ne trimit la Fondul de Dezvoltare şi de Investiţii, gestionat de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, unde mai mulţi primari şi-au depus proiectele. Voi face o interpelare şi aici pentru că, aşa cum v-am spus la o conferinţă de presă anterioară, sumele alocate pentru toate domeniile finanţate, din acest fond, sunt de circa 69 milioane de euro. Adică ar ajunge, dacă nu am face nimic altceva decât lucrări de instalare a sistemelor de alimentare cu gaze, pentru circa 20 de localităţi din România. Spun acest lucru pentru că i-am văzut pe mulţi primari aşteptând finanţări pe aceste domenii, care sunt importante pentru viaţa locuitorilor din judeţ”, a declarat Adrian Țuțuianu.