La începutul lunii viitoare vor demara lucrările de modernizare la stadionul „Eugen Popescu”, a anunțat primarul Târgoviștei, Cristian Stan.
El a explicat că lucrările presupun demolarea tribunei a doua, o parte din peluză, vestiarele, turnul de televiziune.
"Vom avea un stadion cochet, cu care să ne mândrim. Lucrările de demolare vor dura maxim 45 de zile, apoi vom începem construcţia stadionului, iar dacă nu intervin alte lucruri, cred că, în returul sezonului, vom prinde câteva meciuri aici, acesta este obiectivul pe care ni-l propunem. Vor fi spaţii speciale pentru presă, loje, nocturnă, suprafaţă de joc cu încălzire şi aşa mai departe. Va fi construită şi o parcare de aproximativ 400 de locuri, în spatele actualului stadion. Lucrările de demolare vor fi efectuate de societatea Primăriei Târgovişte, iar dacă voi fi mulţumit, vom utiliza în continuare această variantă. Vom căuta o posibilitate legală ca să asigurăm transport pentru suporterii care vor să meargă la Mioveni. Nu am avut nicio implicare în alegerea stadionului pe care se va juca. Mi s-au prezentat opţiunile, mi s-a spus că aici ar fi mai ieftin. Cel mai aproape ar fi fost la Ploieşti, dar am înţeles că ar costa mai mult organizarea. La Mioveni plăteşti pe o lună, iar la Ploieşti se plăteşte pe fiecare meci”, a spus primarul.
Pe de altă parte, PNL Târgoviște a demarat o amplă campanie de strângere de semnături prin care urmărește să forțeze primăria să acceseze fonduri pentru construcția unui nou stadion. Președintele PNL Târgoviște, Aurelian Cotinescu, a anunțat astăzi, într-o conferință de presă, că s-au strâns circa 800 de semnături pentru acest proiect. Ținta pe care și-au propus-o este de 10 000 de semnături.
"Primăria a reușit să recunoască faptul că nu este capabilă să construiască un stadion nou în Târgoviște. Au demonstrat că nu au o viziune în dezvoltarea orașului, nu au o viziune clară în dezvoltarea infrastructurii sportive pentru echipa de fotbal (...) Ce se dorește în momentul de față este o cârpeală destul de scumpă, pentru că, din păcate, cârpeli fac și în infrastructura rutieră, și la centura orașului, și, mai nou, și la stadion.Ca liberali, înțelegem că, fără votul nostru, acest stadion vechi nu poate fi renovat, nu poate fi adus la standarde astfel încât Chindia să joace la Târgoviște. Ca suporteri, înțelegem că, fără a avea un stadion și fără a crea condițiile necesare echipei ca să joace acasă, cu siguranță Chindia nu va avea un parcurs bun. De aceea, ne propunem să fim de acord cu o investiție minimă în vechiul stadion astfel încât Chindia să poată juca acasă. Cu siguranță, nu vom avea o bază sportivă modernă, nu vom avea minim 10 000 de locuri, nu vom avea o bază de antrenament adecvată și, de fapt, totul va fi doar o cârpeală", a arătat liderul liberal.
Mai mult, liberalii spun că experții au recomandat demolarea stadionului "Eugen Popescu", motivând că reabilitarea ar fi una costisitoare și ar conduce la risc seismic de gradul 3. În plus, mai spun liberalii că vor face toate demersurile pentru a obliga primăria să-și onoreze promisiunea realizării unuia nou.