Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători a decis ca, începând cu data de 15 decembrie 2019, să nu mai opereze pe ruta Târgoviște - Pietroșita. În acest context, deputatul Pro România,Oana Vlăducă, s-a adresat astăzi ministrului Transporturilor Răzvan Cuc pe acest subiect.
INTREBARE
Adresată: Domnului RĂZVAN CUC- Ministrul Transporturilor
De către dna Deputat: OANA SILVIA VLĂDUCĂ
Circumscripţia electorală: 16, DAMBOVITA
Grupul parlamentar: PRO EUROPA
Obiectul intrebarii: menținerea transportului feroviar pe ruta Târgoviște – Pietroșița (tur-retur)
Domnule ministru,
Vă interpelez în legătură cu adresa comunicată recent de către Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR Călători” SA privind decizia de a nu mai opera pe traseul Târgoviște – Pietroșița începând cu data de 15 decembrie 2019, când intră în vigoare Mersul de Tren 2019/2020.
Ca și în etapele trecute (atunci când s-a intenționat suspendarea trenurilor pe această secție), este invocat gradul redus de utilizare a transportului feroviar, respectiv pierderile financiare derivate.
Este, însă, de datoria noastră, să vă comunicăm faptul că lucrurile trebuie privite în perspectivă. Sunt numeroase argumente care obligă la menținerea transportului feroviar pe această rută:
* Nevoia de mobilitate a locuitorilor din nordul județului Dâmbovița (naveta elevilor către școli și licee, naveta salariaților);
* La 15 martie 2018, a fost atestată zona Padina – Peștera ca stațiune turistică de interes național, ceea ce va determina, odată cu avansarea proiectului, un val nou de turiști către nordul județului;
* DN 71 Bâldana – Târgoviște – Pucioasa – Fieni – Sinaia este o investiție care, odată demarată, va devia mare parte din transportul de călători auto către cel feroviar, pe parcursul execuției lucrărilor;
* Stațiunea balneoclimaterică Pucioasa traversează o adevărată transformare – sunt în derulare cele mai ample proiecte de investiții în infrastructura de turism și nu numai din istoria stațiunii; finalizarea lor va determina o creștere accelerată a numărului de turiști în zona de nord, transportul feroviar fiindu-le la îndemână.
Sunt și alte argumente, la fel de puternice pentru a înțelege că transportul pe ruta Târgoviște – Pietroșița nu trebuie suspendat. Adăugate la o mai bună și corectă gestionare a transportului și din partea agenților de control, ele nu pot fi trecute cu vederea.
Având în vedere cele de mai sus, vă rog, domnule ministru, să reanalizați situația și să comunicați punctul dumneavoastră de vedere față de menținerea transportului feroviar pe această rută.
Solicit răspuns scris.
Cu deosebită consideraţie,
DEPUTAT PRO ROMANIA
OANA SILVIA VLĂDUCĂ