Președintele organizației județene a PNL Dâmbovița, Virgil Guran, a prezentat vineri, într-o conferință de presă, pachetul de legi inițiat de liberali ce vizează siguranța cetățeanului.
Este vorba despre un set de propuneri importante, prima dintre ele, pentru care liberalii au depus documentele, fiind abrogarea recursului compensatoriu adoptat de PSD, care a dus la eliberarea anticipată a infractorilor violenți. Proiectul de lege depus de PNL în ianuarie 2019 a fost blocat de PSD la Camera Deputaților.
"Noi ne-am opus recursului compensatoriu. În decursul a doi ani, 20 000 de pușcăriași au fost eliberați și mulți au recidivat. Avem un sistem al penitenciarelor perimat care, din păcate, a început să-i perfecționeze infractorii, în loc să-i educe i gradul de recidivă este foarte mare în România", a spus Virgil Guran.
Al doilea aspect se referă la implementarea sistemului "Alertă copil dispărut" care reglementează difuzarea imediată către public a informațiilor privind disparițiile de copii. Liberalii susțin că proiectul de lege depus de PNL în august 2019 a fost refuzat de PSD să fie adoptat în regim de urgență.
"Din păcate, nu avem susținerea PSD-ului în ceea ce vrem să inițiem. Aici nu mai e vorba de luptă politică, ci de siguranța oamenilor", a subliniat liderul liberal.
PNL vrea și înăsprirea pedepselor și cer detenție pe viață pentru infracțiunile de omor cu violență deosebită săvârșite în special asupra femeilor și copiilor.
"Este un proiect de lege depus de PNL în august 2019 și blocat de PSD în Senat. Proiectele nu se dezbat pentru că nu dorește majoritatea de la PSD ", spune Guran.
Un alt proiect vizează implementarea sistemului de supraveghere cu brățară electronică pentru condamnații eliberați condiționat pentru fapte comise cu violență.
"Este un proiect depus de noi în 2015 și blocat de PSD la Camera Deputaților (...) Din păcate, toate aceste proiecte ale noastre sunt blocate de PSD și nu văd motivul pentru că nu aduce nimănui vreun avantaj politic. Este absolut necesar să luăm niște măsuri. Trebuie trecut la destructurarea clanurilor, a infractorilor, mă refer la cei violenți și nu mai trebuie tolerat acest lucru, mai ales că observăm că există în unele zone înțelegeri între infractori și cei care ar trebui să-i pună la punct. Cred că o să avem surprize când o să aflăm tot ce s-a întâmplat la Caracal și o să aflăm că oameni ai legii știau ce se întâmplă acolo și acopereau infracțiunile", a mai punctat șeful PNL Dâmbovița.