Senatorul Titus Corlățean (România, SOC), raportor general al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) privind abolirea pedepsei cu moartea, a denunțat o hotărâre a Curții Regionale Brest (Belarus) din 25 octombrie, cu condamnarea la moarte a lui Viktar Serhil într-un proces privind uciderea unei fetițe de opt luni.
„Îmi exprim sincera simpatie tuturor celor afectați de crimă”, a spus el. „Aceasta este a treia pedeapsă capitală pronunțată în acest an, după condamnarea lui Aliaksandr Asipovici în ianuarie și a lui Viktar Paulau în iulie. Acest verdict, deși nu este definitiv, este foarte dezamăgitor, deoarece arată că sistemul judiciar din Belarus continuă să aplice pedeapsa cu moartea, în ciuda unor semnale aboliționiste în sfera politică, în special a celor care provin din membrii Adunării Naționale ”, a adăugat raportorul general.
„Indiferent de gravitatea infracțiunii și de interesul public în impunerea unei sancțiuni proporționale, standardele europene privind drepturile omului interzic utilizarea pedepsei cu moartea în toate circumstanțele. Prin urmare, reiterez apelul la autoritățile din Belarus să introducă de urgență un moratoriu cu privire la pedeapsa cu moartea și, ca prim pas, către abolirea deplină a acesteia. Este singura cale de a îmbunătăți relațiile Belarusului cu Consiliul Europei ”, a concluzionat Corlățean.
Hotărârea Curții Regionale Brest nu este definitivă și poate fi atacată la Curtea Supremă.